Handbalul românesc are origini adânci în timp. Prin 1921-1922, pe aceste meleaguri, se juca handbal în 11 jucători, pe terenul de fotbal. Braşovul, alături de Sibiu, şi apoi Sighişoara şi Mediaşul au fost pionierii acestui sport. În momentul când s-a trecut de la handbalul în 11 la cel cunoscut astăzi, în 7 jucători, Dinamo Braşov a fost alături de Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Timişoara şi Steaua printre echipele care mai au şi astăzi formaţii în primul eşalon. Nu trebuie uitat faptul că, în 1953 şi 1958, echipa de pe strada Nicopole a fost declarată campioană a ţării la handbalul mare, iar de alte cinci ori s-a situat pe locul secund.

Am făcut acest scurt remember pentru a ne readuce în memorie ce a însemnat Dinamo Braşov în handbalul masculin românesc.

Început greu cu 3 puncte în 7 etape

Ca şi în ediţiile anterioare, lotul dinamovist nu este reîmprospătat. A plecat în schimb unul din bunele produse crescute sub Tâmpa, Gheorghe Balea. A vrut să plece şi Florin Ciudin la Iaşi, dar moldovenii nu i-au achitat grila şi a revenit. Ca achiziţii, doi tineri jucători de la CSS Dinamo Braşov, Răzvan Stretea şi Lucian Arsene, încă necopţi suficient pentru o luptă aşa de grea în Ligă şi Adrian Băluţ de la Sighişoara. Bogdan Dragnea şi-a prelungit împrumutul de la Dinamo Bucureşti. Puţin, foarte puţin pentru o formaţie de tradiţie din primul eşalon. Normal şi rezultatele au fost pe măsură.

Se începe greu. După o înfrângere la Plopeni în faţa lui Uztel, formaţie ce încheiase sezonul precedent pe un loc european, dar o înfrângere pentru că echipa nu avea încredere în potenţialul ei, la Sf. Gheorghe, unde echipa a jucat pentru că sala nu era încă terminată după meciul de Cupă Davis, pierde un meci pe care în mod normal trebuia să-l câştige. În faţa gorjenilor de la Pandurii, dinamoviştii au greşit copilăreşte, iar ratarea unei aruncări de la 7 m.