Doar 29% dintre romani mai au incredere in premierul Tariceanu (sondaj INSOMAR, facut in perioada 28 octombrie-6 noiembrie), iar numarul lor ar putea sa scada in perioada urmatoare. Primul ministru este incoltit din toate partile: greve, probleme cu Procuratura, conflicte cu presedintele, complicatii in Parlament, antipatie electorala. Calin Popescu Tariceanu are in fata, insa, prea multe fronturi deschise pentru a putea cistiga razboiul. Pierderea bataliei a inceput, pentru el, dar si pentru Alianta, in momentul in care „s-a razgindit“ si nu a mai vrut alegeri anticipate. Atunci puterea inca putea fi cistigata de liberali si democrati cu ajutorul presedintelui jucator. Razgindirea lui Tariceanu, dincolo de lasitatea actului in sine, a fost perceputa de PD si de seful statului ca o palma care trebuie platita cumva apoi de premier, iar razbunarea va lovi implicit PNL-ul si, prin ricoseu, intreaga Alianta. Din momentul in care seful cabinetului a renuntat cu dispret la sprijinul pe care il avea atit din afara, din partea Uniunii Europene, cit si dinauntru, din partea presedintelui si a partidelor din Alianta, imaginea primului ministru s-a tot rostogolit. Calin Popescu Tariceanu incaseaza acum, chiar peste masura, deconturile pentru calculele pe care le-a facut.

Este pus la colt prin jocuri incorecte, cu zaruri masluite, pe care nu stie cum sa le evite. Strategii lui nu par sa stie cum poate fi salvat, iar iscusinta si fantezia premierului sint limitate nu doar de capacitatile sale de lider modest, ci si de obligatiile sale amicale contractate inainte de a deveni seful Guvernului.

Aceste obligatii, care incep sa apara si prin dosarele procuraturii, sugereaza ca domnul Tariceanu este doar o cadina – preferata in haremul politic al unor cercuri de interese tot mai vizibile. Un rol pe care l-a „cistigat“ fie prin neglijenta celor care-l consiliaza, fi