În grupă, HCM a cumulat 4 puncte ca şi Hypo şi echipa germană Thuringer HC
Nascimento, Da Silva & Co au fost învinse la Baia Mare de o echipă cu doar 5 jucătoare cunoscute. Cum arată top 15 al golgeterelor mondialelor din 2013. Care a fost cea mai „cuminte” şi cea mai „rea” echipă. Podiumul 2013 unicat în ultimii 10 ani. 80% din campioana mondială a fost bătută la Baia Mare Pe 19 octombrie 2013, în sala sporturilor din Baia Mare, echipa locală HCM, învingea cu 24-23 pe campiona Austriei, Hypo Niederösterreich, în cadrul unui meci din grupa A a Ligii Campionilor. 17 din cele 23 de goluri ale echipei austrice au fost înscrise de Alexandra Nascimento (6), Fernanda da Silva (6), Ana Rodrigues (4) şi Deonise Cavaleiro (1). Adică nimeni altele decât 4 dintre cele mai bune jucătoare care după numai două luni şi 3 zile, câştigau titlul mondial în Kombank Arena din Belgrad în faţa a 22.000 de suporteri fanatici ostili. Băimărencele mai puteau înscrie, dar Barbara Arenhart (şi ea titulară de drept a naţionalei carioca) a apărat foarte bine. La băimărence au evoluat Paula Rădulescu şi Ada Nechita (titulare la “tricolore”), Aneta Pârvuţ şi Luciana Marin (din linia a doua a naţionalei), Melinda Geiger (internaţională, dar neselecţionată acum) şi alte ...fete. În grupă, HCM a cumulat 4 puncte ca şi Hypo şi echipa germană Thuringer HC, şi doar pentru că a pierdut la 3 goluri la Viena a făcut ca băimărencele să se claseze în urma „austriecelor”. Se impune o întrebare, cum s-a putut ca în luna octombrie, băimărencele să fie practic egalele a 80% din viitoarei campioane mondiale, iar în decembrie naţionala să clacheze în faţa Poloniei după ce a avut avantaj substanţial pe tabela de marcaj. Primul „7” al turneului final Portar- Barbara Arenhart (Brazilia)
Extremă dreapta- Sun Hee Woo (Koreea de Sud)
Inter dreapta- Susann Müller (Germania)
Pivot- Dragana Cvijici (Se