Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa Osonó, invitată la Festivalul mondial de teatru de amatori de la Monte Carlo

Publicat in Covasna Media, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Trupa Osonó din Sfântu Gheorghe va reprezenta România la ediţia din acest an a Festivalului Mondial de Teatru de Amatori de la Monaco.

Potrivit directorului trupei, Fazakas Misi, în cadrul festivalului programat în luna august vor fi prezentate aproape 50 de spectacole susţinute de formaţii şi trupe de amatori din 25 de ţări ale lumii. Osonó va prezenta spectacolul documentar „Chipul din oglinda apei” care a fost jucat până acum de peste 160 de ori atât în ţară, cât şi în străinătate.

Fazakas Misi a declarat că spectacolul „Chipul din oglinda apei” a fost conceput de membrii trupei pe baza experienţelor trăite de ei sau de colegii lor şi vorbeşte, printre altele, despre relaţiile de familie, despre părinţii prea ocupaţi de câştigarea banilor pentru traiul de zi cu zi, despre copii neglijaţi, vulnerabili şi însinguraţi.

„Spectacolul este cu atât mai impresionant cu cât este jucat de adolescenţi, care au şi conceput textul piesei, vorbind despre experienţele lor, ale colegilor”, spunea regizorul Fazakas Misi.

Trupa Osonó din Sfântu Gheorghe va aniversa în curând două decenii de existenţă şi este una dintre cele mai longevive formaţii teatrale de amatori din ţară. În această trupă au activat de-a lungul timpului peste 150 de elevi din mai multe generaţii, care au câştigat numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Fazakas Misi este de părere că teatrul este cel mai bun element de pedagogie şi este convins că anii de experienţă acumulaţi într-o formaţie de teatru îi va ajuta pe tineri în viaţă, indiferent dacă vor alege sau nu o carieră artistică.

Conducerea Osonó şi-a propus ca pe viitor să amenajeze un centru cultural la Sfântu Gheorghe, cu sală de teatru, una de cinema, o bibliotecă şi sală de lectură unde tinerii să-şi poată petrece util şi plăcut timpul liber.

Trupa Osonó din Sfântu Gheorghe va reprezenta România la e

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Alertă în Marea Neagră Un elicopter al Forțelor Aeriene Române îi caută pe marinarii dispăruți după scufundarea navei lor

Ziua Constanta acum 37 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineaţă, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvaţi, trei fiind daţi dispăruţi. Potrivit ISU Dobrogea, la misiunea din portul Constanța

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 21 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Sute de trenuri şi gări, verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional / Au fost date amenzi de peste 70.000 de lei

News.ro acum o ora
Sute de trenuri au fost verificate de poliţiştii de la Transporturi, la nivel naţional, iar în urma neregulilor constatate au fost date amenzi în valoare de peste 70.000 de lei.

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 23 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 8 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 40 minute
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°