Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serghei Bubka: "Banii pe care îi câştigam în perioada sovietică din atletism erau 'de alune'"

Publicat in Pro Sport, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Vicepreşedintele IAAF, Serghei Bubka, a declarat, vineri, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea forului român de specialitate, că banii pe care îi câştiga din atletism în anii '80 erau foarte puţini, iar recordurile le-a doborât doar din pasiune pentru sport.

"Înainte să sar şase metri, nu îmi îmbunătăţeam recordul centimetru cu centimetru. Săream din trei în trei centimetri. După şase metri, îmi îmbunătăţeam recordul cu câte un centimetru, dar nu trebuie uitat că trebuia să sar 6,02 metri, nu un centimetru. Un centimetru aş putea sări şi acum. Trebuie să fii într-o condiţie fizică perfectă, condiţiile meteo să fie la fel, adversarii ar trebui să te încurajeze, totul contează. Dacă nu eşti capabil să depăşeşti recordul, poţi să oferi şi zece miliarde de dolari prime, pentru că nimic nu s-ar întâmpla. Pentru mine, banii au fost pe planul secund, niciodată o prioritate. Dacă te uiţi în urmă, cele peste 20 de recorduri au fost stabilite în perioada sovietică, iar pe vremea aceea banii pe care îi primeam erau «de alune». Totul ţinea de spiritul sportului. Asta e cheia sportului", a spus Bubka.

Întrebat de ce recordurile sale rezistă de mai bine de 18 ani, Bubka a răspuns: "Cred că e mai bine să-i întrebaţi pe atleţii care sar în zilele acestea. Din punctul meu de vedere, singurul motiv pentru care rezultatele mele rezistă ţine de calităţile tehnice. Deci atleţii de azi ar trebui să studieze cum săream eu, tot timpul trebuie să înveţi. Socrate spunea, la 70 de ani, «ştiu că nu ştiu nimic». Dacă spui că ştii ceva, înseamnă că nu ştii nimic. Procesul de învăţare ar trebui să aibă loc în fiecare zi şi tot timpul pentru succesul viitor".

Serghei Bubka este deţinătorul recordurilor mondiale la săritura cu prăjina, atât în aer liber (6,14 metri), cât şi în sală (6,15 metri). Cele două performanţe nu au fost depăşite de niciun alt săritor cu p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 40 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 2 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°