Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Uniunea PSD-PNL, ca alianţa SUA-URSS împotriva Germaniei

Publicat in Romania Libera, joi 17 februarie 2011 · ·

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că alianţa dintre PSD şi PNL este ca cea dintre SUA şi URSS împotriva Germaniei conduse de Hitler, menţionând că diferenţele ideologice dintre cele două formaţiuni politice nu reprezintă un impediment în calea şanselor USL, scrie Mediafax.

Preşedintele de onoare al PSD consideră că unitatea USL va fi considerabil influenţată de "factorii umani", în bine sau în rău, întrucât pot apărea "abordări subiective" care pot deteriora coeziunea acestei alianţe.

Prezent joi, la Ploieşti, unde a susţinut o conferinţă de presă, Iliescu, a afirmat, răspunzând unei întrebări legate de şansele USL de a rezista ca alianţă şi după alegerile locale din 2012, că diferenţele ideologice dintre cele două formaţiuni nu reprezintă un impediment.

Iliescu a comparat alianţa dintre PSD şi PNL cu cea dintre SUA şi URSS împotriva Germaniei conduse de Hitler. "Mulţi puneau la îndoială, spuneau cum se poate uni un partid liberal cu un partid social-democrat, că sunt incompatibilităţi de ordin ideologic. Ei şi? În al doilea război mondial Statele Unite au mers împreună cu Uniunea Sovietică împotriva Germaniei hitleriste. Deci un comandament şi un interes comun pentru situaţia generală a dus până şi la aşa ceva. Deci nu sunt incompatibilităţi, fiecare păstrându-şi absolut identitatea sa", a spus preşedintele de onoare al PSD.

Ion Iliescu a apreciat că reprezentanţii formaţiunilor politice care au format USL au demonstrat "suficientă înţelepciune şi de o parte şi de alta" şi au elaborat o platformă care să stea la baza unei veritabile coaliţii pentru a salva ţara de la o situaţie "incalificabilă". "Eu sper ca toată evoluţia să consolideze acest prim pas făcut", a spus Iliescu. Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat că alianţa dintre PSD şi PNL este ca cea dintre SUA şi URSS împotriva Germaniei conduse de Hitler, menţionând că

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 7 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°