POLIROM ● “OMUL FĂRĂ ÎNSUŞIRI”
După treisprezece ani de absenţă din librăriile din România, romanul “Omul fără însuşiri”, capodopera lui Robert Musil este din nou disponibil citititorilor, într-o ediţie revăzută, în cadrul colecţiei “Biblioteca Polirom”.
POLIROM ● “OMUL FĂRĂ ÎNSUŞIRI”
După treisprezece ani de absenţă din librăriile din România, romanul “Omul fără însuşiri”, capodopera lui Robert Musil este din nou disponibil citititorilor, într-o ediţie revăzută, în cadrul colecţiei “Biblioteca Polirom”.
Un roman de referinţă al secolului XX şi una dintre capodoperele modernismului literar. Acţiunea este plasată în Viena lui Freud şi Schnitzler, în perioada imediat anterioară izbucnirii primului război mondial, şi îl are în centru pe Ulrich, un matematician a cărui atitudine pasivă şi indiferentă faţă de viaţă a fost considerată simptomatică pentru momentul istoric al declinului utopiei imperiale. În spiritul marelui roman realist de secol XIX, intenţia lui Musil este de a realiza o amplă frescă socială, cuprinzând categoriile cele mai reprezentative – de la membri ai înaltei societăţi a timpului până la elemente ale lumii interlope – şi tipuri morale şi psihologice de o mare varietate. Contextul istoric, marcat de tensiunea dintre conştiinţa unui declin inevitabil şi delirul grandorii, îşi pune amprenta asupra personajelor: făpturi nevrotice sau de-a dreptul demente, cu o sexualitate deviantă (ultima parte a romanului este dominată de relaţia incestuoasă a lui Ulrich cu sora lui, Agathe), vestigii ale unei epoci pe cale de a se stinge. Adevărat precursor al romanului negru postbelic, Musil este, totodată, unul dintre scriitorii care au reuşit să impună o viziune articulată şi emblematică a Europei Centrale şi a tarelor, complexelor şi aspectelor ei întunecate.
CULTURĂ. “«Omul fără însuşiri» este una dintre ace