Acum câteva săptămâni scriam despre o ţigancă florăreasă aproape mumificată, care îmi vindea flori de câte ori agăţam o fată nouă şi o duceam să o fezandez în cârciumile Pasajului Vilacrosse.
Într-o seară, relativ de curând, am ajuns acolo cu două colege de redacţie, cu care nu aveam nici o treabă intimă, să discutăm despre un proiect comun. Trecând printr-o fază de relativă generozitate, pe motiv că oricum se duce dracului totul de la criză, le-am cinstit pe fete cu nişte băuturi alcoolic-dulcişoare, după care, atunci când a apărut Mami (aşa o alintam pe babă), cu două buchete de trandafiri le-am cumpărat şi d-alea.
După ce am pus la punct ce aveam de scris împreună cu fetele, am plecat fiecare în treaba noastră, ele cu un taxi spre zona în care stăteau, eu la un chef dat de nişte amici.
AMÂNDOUĂ!
Fiindcă a doua zi era sâmbătă, pileala la care mă dusesem s-a lungit toată noaptea, ba chiar şi dimineaţa următoare, până undeva după prânz. Când să plec de la perechea care ţinuse "casa deschisă" arătam destul de stors, ca şi cum aş fi sudat şi aş fi descărcat saci cu cartofi ore în şir. Mi-a trecut prin cap să merg să mă dreg cu o cafea şi o bere tot în pasaj, fiindcă era relativ aproape. Pe când îmi vâjâia capul şi eu încercam să-l stabilizez, a apărut în faţa mea Mami.
Îmi întindea un buchet de trandafiri roşii uşor veştejiţi şi a trebuit să-i atrag atenţia că sunt singur şi nici nu există şanse să apară cineva de sex feminin în proximitatea mea. Baba avea chef de conversaţie, aşa că mi-a spus: "Dom' Tomiţă, te văd cam obosit... Ai fost peste noapte cu amândouă alea cu care te-am văzut!?".
Habar n-am ce a fost în capul meu că i-am spus că da, ba chiar că am făcut "ştii, matale, ce, de cinci ori cu fiecare din ele!".
Mi s-a părut că bătrânica o să mă considere un fel de cocktail între Don Juan şi Casano