Fostul director al UCMR, Dan Obădău, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie, ar putea prelua de luni executivul companiei reşiţene de la Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda. Obădău a condus destinele uzinei reşiţene şi înainte de privatizarea acestuia.
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au arestat pe Adrian Chebuţiu, preşedintele-director al UCMR, şi l-au trimis după gratii alături de directorul executiv, Adrian Preda, înainte ca aceştia să lase drept de semnătură unei alte persoane din cadrul companiei. Joi seară, conducerea uzinei reşiţene a încercat să numească un interimar până la eventuala eliberare a celor doi bossi. Surse din interiorul companiei susţin că atribuţiile lui Chebuţiu şi Preda vor fi preluate de Dan Obădău, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie. Acesta a declarat însă, în această dimineaţă, că numele preşedintelui interimar va fi cunoscut abia luni. “Nu avem ce să spunem pentru că am amânat Consiliul de Administraţie pentru luni. Atunci va fi un Consiliu de Administraţie ordinar şi, probabil, vom stabili şi alte treburi. Deocamdată atât şi nimic mai mult şi vă rog să încheiem discuţia”, a spus Obădău, după care a trântit telefonul.
Chebuţiu dirijează de după gratii
Sergiu Taban, purtătotul de cuvânt al UCMR, confirmă că tot Chebuţiu e numărul unu. “Adrian Chebuţiu este în continuare preşedintele UCM Group şi, implicit, al UCM Reşiţa, dar pentru moment se află în incapacitatea de a-şi exercita funcţia. În locul domniei sale, luni, va fi numit un preşedinte cu rol interimar”, a precizat Taban. În altă ordine de idei, toţi angajaţii grupui de firme UCMR şi-au primit lefurile. “Trebuia să primim banii în 15, dar au intrat aseară. N-a murit nimeni că a aşteptat două zile. Important e că au intrat şi sperăm să se rezolve cu bine problemele pe care le are conducerea noastră”, a spus Marce