Peste tot, ura nascuta de competitia electorala creeaza o atmosfera irespirabila, atmosfera proprie perdantilor deveniti non-valori. In anul 1992, cind l-am invitat la Iasi pe Majestatea Sa, Regele Mihai, am fost supus unui tir de telefoane care, in mare, condamnau initiativa mea. N-am fost surprins de reactie, cunoscind "dopajul" de o jumatate de secol de minciuna. Mai gindeam ca cei revoltati au o cultura generala deficitara, ca au inghitit galusca pregatita de ocupatia rusa si de catre cei vinduti diavolului. Mare mi-a fost surpriza cind am primit o scrisoare lunga de la un prieten drag si un matematician de mare calibru. Primele rinduri incepeau: "cu invitarea regelui ai pus capac...", dupa care urmau cele mai abjecte acuze, cele mai grobiene expresii. Citeam si nu credeam ca sint treaz. Nu-mi explicam furia, mult prea asemanatoare turbarii. Incercarile mele de a duce cu el un dialog pentru a lamuri situatia s-au lovit de un refuz categoric. M-am consolat in timp, dar am suferit enorm, mai ales ca "prietenul" meu a inceput o vasta campanie de denigrare. Am crezut ca totul a fost un accident, ca natura mai naste aberatii nu numai fizice, ci si psihice. In nici un caz n-am crezut ca exista mai multe deviatii, de tipul colegului meu, decit, sa zicem, degetele de la o mina. A trebuit sa mai traiesc inca aproape doua decenii ca sa descopar ca omul este mult mai complicat si ca nepatrunse sint tainele care duc pe bietul om la grotele in care isi pastreaza apucaturile salbatice, troglodite. In ultima campanie electorala, desi eram implicat pina peste cap, nu ezitam sa observ atent comportamentul celor inclestati in lupta. Nu, nu ma asteptam la cavalerism, nu ma asteptam nici la schitarea unui salut adresat adversarului, macar formal. Banuiam ca se vor face aliante chiar contra naturii, ca enorm de multi interesati isi vor folosi resursele, de altfel imense. Ceea ce n-am