Cu trei ani înainte de izbucnirea marii crize, marile corporaţii au început să-şi vândă din acţiunile imobiliare, ceea ce a însemnat o lovitură dură pentru piaţa imobiliară fictivă care se îngroşase până peste măsură, cu totul în afara realităţii pieţei imobiliare reale, un cerc vicios care, la fel ca şi aeronava Hindenburg, avea zilele numărate. Pe atunci, pe la jumătatea anului 2005, cei mai privilegiaţi, băncile şi marile corporaţii imobiliare, au început să-şi vândă acţiunile într-un moment în care nu se întrevedea nimic din uraganul care se apropia, dar pe care, fără dar şi poate, ei îl anticipaseră. Cam asta s-a întâmplat în Spania şi fenomenul nu a reverberat, din păcate, şi în România.

Din ianuarie 2007, România este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi şi-a facut intrarea în UE probabil în momentul cel mai prost, având în vedere că a imediar a urmat marea furtună care a scuturat Europa şi toate ţările sale membre fără excepţie. Un drum anevoios care a oferit economiei româneşti posibilităţi necunoscute până atunci şi greu de realizat de unul singur intr-o lume formată din blocuri de influenţă bine delimítate. Astfel, companii din toate latitudinile, au aterizat în ţara Munţilor Carpaţi, printre care şi cele spaniole, corporaţii mari deocamdată, specializate în dezvoltarea de infrastructuri şi lucrări publice , în principal.

Companiile spaniole mici şi mijlocii sunt încă departe de România şi, deşi comunitatea de români în Spania este foarte mare, a doua comunitate după cea chineză, aceasta nu este văzuta întotdeauna cu ochi buni, din cauza fenomenului de delicvenţă care a fost asociat din păcate în câteva ocazii cu prezenţa sa şi s-a extins într-un mod nedrept întregii ţări. Antrepenorii spanioli cred că este prea riscant să investească în România, având în faţă doar o imagine cu o ţară coruptă şi cu un mediu de bus