Părintele Nicolae Bordaşiu spune că Biserica Ortodoxă Română se implică în problemele sociale, cu răbdare şi cu dragoste, deşi mulţi nu văd sau se fac că nu văd acest lucru.
Biserica „Sf. Silvestru" din Bucureşti este ascunsă undeva în spatele Căii Moşilor, cândva zonă negustorească, astăzi cartier cu aer socialist. După câteva blocuri reabilitate termic (aşa, ca înainte de alegeri), cei care-şi caută liniştea pot găsi măcar o fărâmă din ea, alături de un Părinte duhovnic greu încercat de-a lungul anilor primiţi de la Dumnezeu. Numele lui este Nicolae Bordaşiu şi, până în anul 2003, a slujit împreună cu unul dintre reperele Ortodoxiei, Părintele Constantin Galeriu, al cărui mormânt tace asurzitor chiar lângă biserică. În rândurile care urmează vă propunem un recurs la spiritualitate, făcut chiar în mijlocul unui lăcaş de cult de mare valoare (din toate punctele de vedere). Unde am ajuns (moral) la 21 de ani de la Revoluţie şi ce am putea face pentru a ne îmbunătăţi starea sunt doar două dintre ideile călăuzitoare ale acestui dialog.
„S-a creat o structură netemeinică a societăţii"
„Adevărul": Cum găsiţi societatea românească, la 21 de ani de la evenimentele din decembrie 1989?
Pr. Nicolae Bordaşiu: În Biserică, uşile sunt deschise, întotdeauna, pentru toţi oamenii - păcătoşi sau mai puţin păcătoşi. Oricum ar fi omul, el este făptura Lui Dumnezeu, iar Mântuitorul Iisus Hristos întăreşte poruncile care au fost date de Dumnezeu prin Moise, „Să-l iubeşti pe aproape tău ca pe tine însuţi". Toate aceste porunci converg spre iubirea de Dumnezeu. Deci, în Biserică ne întâlnim toţi. Sunt bine primiţi toţi - şi păcătoşi, şi nepăcătoşi, şi slujitori, şi cei care sunt numai închinători. Cât îmi pot da seama, în calitatea mea de duhovnic, de pulsul vieţii sociale, aş spune, şi ca unul care a avut de înfruntat rigorile regimului comunist, o singură idee: e