SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

O româncă din Montreal şi-a frânt oasele trăgând la ambiţie de un pantof. În cei zece ani, de când se stabilise în Canada, fiica popii din Strehaia adunase pe rafturile improvizate ale unui fost şifonier pentru haine sute de perechi. Urcată pe un taburet, românca a smucit mai tare de un pantof de pe ultimul raft şi, pentru că tocul acestuia se înţepenise între scânduri, s-a trezit la podea, cu rupturi şi cu grămada de încălţări deasupra.

De ce cumpără doamnele sute de perechi de pantofi, e un mister. La spital, soţul fracturatei le-a explicat doctorilor cum şi-a pierdut nevastă-sa echilibrul şi cum s-a prăbuşit peste ea toată adunătura şifonierului, dar doctorii nu s-au mirat deloc. De ce să se fi mirat, când şi femeile lor adunau în disperare pantofi? Bărbaţii din America de Nord, dar şi alte zeci de mii din Europa ştiu că problema echilibrului nu e la şifoniere, ci la persoane.

Dacă insistăm pe ciudatul obicei al unor cochete de a nu se opri toată viaţa din cumpăratul pantofilor, ar fi să-i uităm pe bărbaţii care nu mai ştiu câte costume, câte cravate şi câte cămăşi au. Şi, cu toate acestea, încă mai cumpără. E adevărat că numai un troglodit poartă aceleaşi haine zi de zi şi ani la rând. Dar tot o formă de troglodeală e şi cumpăratul în sine, de dragul cumpăratului. Iar a intrat în una din crizele alea ale ei, spunea bărbatul colecţionarei de pantofi din Montreal când soţia colinda străzile cu magazine de pantofi.

Crizele de prea bine seamănă cu acelea de prea rău. În vestul Europei, târgurile de tipul “goleşte podul” sunt atât de frecvente în toate aşezările, mari şi mici, încât nu poţi să nu vezi în abundenţa de pe tarabe o criză de bine a economiei de consum. Când aveam 6 ani, un văr mai mărişor mi-a adus de Crăciun câteva jucării din placaj traforate de el şi vopsite stângaci to