Călin Bucur a deprins tainele aţei, acului, metrului şi foarfecelor încă de la vârsta de 12 ani. I-a spus tatălui său că vrea să înveţe croitorie, drept pentru care a fost dus de acesta la un cunoscut croitor armean din Giurgiu, Garabet.

“Nu am venit la oraş pentru că muream de foame acasă, ci pentru că îmi era dragă meseria” se confesează acesta. A stat aproape cinci ani în atelierul armeanului, muncind din greu, câte 17 ore pe zi, numai pentru hrană şi cazare. Începând cu anul 1952 s-a mutat la Cooperativa din oraş fiind angajat chiar de directorul instituţiei care obişnuia să “racoleze” tinerii ieşiţi din atelierul lui Garabet. Prin muncă şi talent, Călin Bucur a devenit ulterior şef de unitate, având în subordine 20 de angajaţi, ajungând să câştige mai mult decât directorul. “Salariul mediu în oraş era cam de 2.000 de lei. Eu câştigam 5.000” spune el. Împreună cu soţia, croitoreasă, a început să lucreze acasă deşi autorităţile interziceau acest lucru.

După Revoluţie, împreună cu fiul său, şi-a deschis o firmă de confecţii. Nu a putut sta departe de croitorie, aşa că, uşor, uşor, a început să aibă 20 de angajaţi şi în capitalism. “Croitoria mergea fantastic. Chiar şi muncitorii de la Şantierul Naval veneau să îşi comande haine” spune maestrul.

Chiar dacă astăzi meseria de croitor este una pe cale de dispariţie, maestrul Bucur susţine că această branşă a fost mereu una respectată în Giurgiu. “Oraşul ăsta are o tradiţie nemaipomenită în meşteşugărie. Îmi vin în minte maeştrii Vasile Roşescu şi Iancu Dragomir pe care am avut privilegiul să îi întâlnesc. Primul era cel mai mare croitor din Giurgiu şi avea o cultură aleasă. Mergea la vânătoare cu Mihail Sadoveanu. Cel de-al doilea, Dragomir, era un croitor şcolit la Viena” spune Călin Bucur.

Are muzeu etnografic în curte

Maestrul croitor şi-a amenajat în urmă cu cinci ani, chiar curtea cas