Eşec surprinzător pentru Los Angeles Lakers aseară cu Washington Wizards. Californienii au pierdut pe teren propriu cu 100-103, însă se menţin pe poziţia a opta în Conferinţa de Vest.
N-au victorie cu toate superstarurile pe teren
Când poţi miza pe Kobe Bryant şi Pau Gasol, reveniţi după accidentări, nu te gândeşti că ai putea pierde în faţa celor de la Washington Wizards! Greşit! Aseară, Los Angeles Lakers a pierdut meciul de pe teren propriu cu formaţia din capitala Statelor Unite, scor 100-103, în ciuda faptului că a putut conta pentru prima oară în mai bine de o lună şi jumătate în teren pe Pau Gasol. Ibericul, revenit după o accidentare serioasă la gleznă, a jucat 20 de minute, în care a reuşit 4 puncte şi 8 recuperări. Asta în timp ce Bryant, revenit în primul "5" după o săptămână şi jumătate de pauză tot datorată unei accidentări la gleznă, a reuşit 21 de puncte, 4 recuperări şi 11 pase decisive în cele 37 de minute jucate. A fost un eşec ciudat pentru californieni, care au avut 18 puncte în faţă la începutul sfertului trei (58-41), dar au cedat punct după punct pe final. Surprinzător totuşi, când Lakers i-a avut în teren pe Gasol, Bryant (foto stânga), Nash şi Howard în primul "5", californienii au pierdut toate cele şase meciuri! Un paradox pe care antrenorul Mike D'Antoni va trebui să lucreze serios pentru a-l învinge, mai ales că Lakers nu vrea să o întâlnească în prima rundă de play-off pe San Antonio Spurs. "A fost un eşec ciudat şi nu înţeleg cum a venit. Nu ne-am mai apărat deloc bine pe finalul de meci", a spus Kobe Bryant. La Wizards, John Wall (24 de puncte, 16 pase decisive) şi Trevor Ariza (25 de puncte, 4 recuperări, 4 pase decisive) au fost cei mai buni jucători şi au întors soarta jocului, marcând 15 din ultimele 22 de puncte ale "vrăjitorilor". Totuşi, în ciuda eşecului, Lakers continuă să ocupe poziţia a opta în Conferi