Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USV încă nu ştie câte locuri de admitere la facultate va scoate la concurs

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 22 mai 2012 ·

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi-a stabilit calendarul admiterii la facultate din acest an, taxele de înscriere, înmatriculare şi şcolarizare, însă nu a primit de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cifra de şcolarizare, numărul de locuri sau granturile de care dispune.

Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, a declarat că „locurile sau granturile trebuie să fie repartizate în scurt timp. Săptămâna aceasta are loc şedinţa de Guvern prin care se va aproba cifra naţională de şcolarizare, urmând ca apoi să fie împărţită pe centre universitare”.

Prima sesiune de admitere la facultate din acest an va avea loc în perioada 16-31 iulie. În perioada 16-24 iulie vor avea loc înscrierile, exceptând zilele de sâmbătă şi duminică. Pe 25 şi 26 iulie se vor susţine probele de concurs, la facultăţile unde admiterea nu se face pe bază de dosar, iar între 26 şi 31 iulie se vor face înmatriculările, de asemenea exceptând zilele de sâmbătă şi duminică.

USVestimează că vor fi mai puţine locuri fără taxă

Deşi nu se cunoaşte deocamdată numărul de locuri ce urmează să fie scoase la concurs pentru prima sesiune de admitere, rectorul Valentin Popa estimează că numărul de locuri bugetate va fi mai mic decât cel de anul trecut.

„Pentru admiterea din vară vom avea un număr de locuri fără taxă mai mic cu aproximativ 10-15% faţă de cel din anul anterior”. În acelaşi timp, însă, rectorul Popa a explicat că „vor fi introduse locurile subvenţionate parţial”.

Aşadar, viitorii studenţi ai USV vor ocupa fie un loc bugetat, fie un loc bugetat parţial, fie un loc complet cu taxă. În ceea ce priveşte taxele de studiu, acestea nu vor creşte faţă de anul academic în curs. „Vom avea locuri cu scutire totală de taxă, cu scutire parţială, de la 90 la 50%, la care studentul va cofin

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 34 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 21 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°