Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere autorităţilor din mai multe state membre, între care şi România, declanşarea rapidă a unei anchete „independentă, imparţială, detaliată şi eficientă" privind implicarea acestora în programul închisorilor CIA.
„Climatul de impunitate din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de „transfer" şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre“, citeză comunicatul Parlamentului European. Eurodeputaţii vor ca dreptul Parlamentului de a investiga astfel de violări în UE să fie întărit şi cere din nou instituţiilor UE şi statelor membre să investigheze în detaliu operaţiunile CIA.
Adunarea legislativă de la Bruxelles „îndeamnă autorităţile române să deschidă rapid o anchetă independentă, imparţială, cuprinzătoare şi eficientă, să găsească toate documentele lipsă din anchetele parlamentare şi să coopereze pe deplin cu CEDO în cazul Al Nashiri".
Europarlamentarii sunt „foarte dezamăgiţi" de refuzul Comisiei de a răspunde substanţial la recomandările făcute de Parlament în rezoluţia sa din septembrie 2012, adoptată ca urmare a lucrărilor Comisiei temporare privind acuzaţiile de utilizare a statelor europene pentru transportul şi detenţia ilegale de prizonieri. Aceste recomandări sunt reintegrare în rezoluţia din acest an. De exemplu, deputaţii cer din nou Comisiei să investigheze dacă regulile UE au fost încălcate de colaborarea cu programul CIA.
Parlamentul reiterează şi recomandările sale către Consiliu, cerându-i să facă o declaraţie de recunoaştere a implicării statelor membre în programul CIA.
Rezoluţia se adresează următoarelor state membre: Lituania, România, Polonia, Marea Britanie, Italia, Finlanda, Franţa, Suedia, Belgia, Grec