Focsaneanul Gheorghe Nistor, de 50 de ani, a fost trimis in judecata in stare de arest, sub acuzatia de tentativa de omor. Nistor a fost considerat cu atit mai periculos cu cit este recidivist, in 1992 fiind condamnat la 12 ani de inchisoare pentru o infractiune de omor. De atunci si pina la momentul incidentului de anul trecut, Nistor a lucrat ca zilier in judet, "casa" sa fiind o baraca, in care de altfel s-a si intimplat fapta pentru care este judecat. Concluziile anchetei au fost acelea ca tot conflictul s-a desfasurat pe fondul consumului de alcool, si, desi Nistor a sustinut ca partea vatamata, Aurelian Ciubotaru, originar din Ciuslea, ar fi dat primul pumn, acest lucru nu a putut fi dovedit. Pe parcursul cercetarilor Nistor a precizat ca l-a lovit la nervi pe Ciubotaru, pret de 5 minute. Fapta pentru care va fi judecat Nistor s-a petrecut pe 18 decembrie, cind, din cauza vremii nefavorabile, Ciubotaru nu a mai reusit sa ajunga la domiciliul sau si a apelat la inculpat pentru a-l gazdui in baraca in care acesta locuia. Insa "amicitia" dintre cei doi s-a incheiat tragic, Nistor fiind acuzat ca i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii si picioarele, ba chiar si cu un picior de scaun. Inculpatul si-a dat insa seama ca si-a ranit amicul, si a anuntat un paznic, care a chemat Salvarea. Sursa: Ziarul de Vrancea Focsaneanul Gheorghe Nistor, de 50 de ani, a fost trimis in judecata in stare de arest, sub acuzatia de tentativa de omor. Nistor a fost considerat cu atit mai periculos cu cit este recidivist, in 1992 fiind condamnat la 12 ani de inchisoare pentru o infractiune de omor. De atunci si pina la momentul incidentului de anul trecut, Nistor a lucrat ca zilier in judet, "casa" sa fiind o baraca, in care de altfel s-a si intimplat fapta pentru care este judecat. Concluziile anchetei au fost acelea ca tot conflictul s-a desfasurat pe fondul consumului de alcool, si, de