Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Juniorii întîlnesc la Euro o fostă campioană europeană şi două ex-finaliste » "Prindem locul 3!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Puştii calificaţi după 10 ani la un turneul final sînt optimişti: "Dăm peste echipe foarte bune, dar putem termina pe a treia poziţie care duce la Mondialul din Mexic"

Calificată între primele opt selecţionate Under 17 din Europa, România şi-a aflat ieri adversarii de la Euro din Serbia (3-15 mai). La tragerea la sorţi de la Belgrad, "tricolorii" au evitat Anglia, campioana en titre, dar au dat peste Germania, cîştigătoarea titlului în 2009. Ei vor juca partidele din grupă la Smederevo şi Belgrad.

Ultima extrasă

Cel căruia i-a revenit sarcina de a scoate din bol numele celor 7 reprezentative calificate (pentru că Serbia, gazda, a fost poziţionată automat în grupa A) a fost Vladimir Petrovici. Selecţionerul Serbiei şi fostul tehnician al lui Poli Timişoara a lăsat pentru final România, pe care a trimis-o în grupa B, alături de Germania, Olanda (finalistă în 2005 şi 2009) şi Cehia (finalistă în 2006).

Elevii lui Adrian Văsîi s-au mai întîlnit cu două dintre adversare: remiză cu Germania (1-1), la începutul anului, şi înfrîngere cu Cehia (1-3) în 2010.

"Mergem în Mexic"

Obiectivul rămîne locul al treilea, care duce la Mondialul U17 din Mexic (18 iunie - 10 iulie). "Am mare încredere că ne calificăm la Mondial. N-avem nimic de pierdut!", spune atacantul Darius Buia. E completat de colegul său din ofensivă, Fabian Himcinschi: "Nu e chiar atît de rău, prin forţa grupului putem învinge pe oricine. Mergem în Mexic!".

"E o grupă în care se poate întîmpla orice. Sîntem încrezători, visăm la Mondial!"

Miodrag Belodedici, director departament juniori FRF

GRUPA A

Serbia

Danemarca

Franţa

Anglia

GRUPA B

Germania

Olanda

Cehia

ROMÂNIA

* Partidele din grupe sînt programate pe 3, 6, 9 mai. Semifin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°