Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestea care aduce lumină la Steaua după ruşinea cu Stuttgart! Liverpool îl vrea pe unul dintre jucătorii lui Reghe: englezii au fost la Bucureşti şi l-au văzut pentru a treia oară

Publicat in Pro Sport, vineri 23 noiembrie 2012 ·

*Doi scouteri ai "cormoranilor" l-au monitorizat ieri, pentru a treia oară în ultima lună, pe Vlad Chiricheş

*Internaţionalul român este cel mai curtat fotbalist al Stelei de către marile cluburi din Europa, dar aseară a făcut un meci extrem de slab

AC Milan, Barcelona, Rubin Kazan, Sampdoria, sunt formaţiile care într-un fel sau altul s-au arătat interesate în decursul ultimelor luni de zile de fundaşul Stelei, Vlad Chiricheş. Conştient de perla pe care o deţine în propria curte, Gigi Becali nu s-a ferit să afirme că indiferent de numele clubului care se interesează de fotbalistul său nu-l va transfera pe acesta nicăieri sub 10 milioane de euro. Chiar şi în aceste condiţii, ProSport a aflat că oficialii lui FC Liverpool s-au arătat în ultimul timp cei mai interesaţi de fundaşul central al lui Laurenţiu Reghecampf.

Deţinând un super departament de scoauting "cormoranii" şi-au trimis în ultima lună de zile doi reprezentanţi ca să-l urmărească la lucru pe Vlad Chiricheş. Astfel, oamenii tehnicianului lui Liverpool, Brendan Rogers, s-au deplasat la Molde şi la partida România- Belgia unde au notat în permanenţă absolut fiecare mişcare din teren a fundaşului stelist. Deoarece, în ultimul joc de la echipa naţională Chiricheş a evoluat fundaş dreapta, trimişii lui Liverpool au decis să-l urmărească din nou la lucru pe acesta şi la partida de aseară cu VfB Stuttgart.

Chiar dacă mai mereu i s-a spus că este urmărit de formaţii din Italia şi Spania, internaţionalul roş-albaştrilior a afirmat în dese rânduri că lui i-ar plăcea să evolueze la o formaţie din Premier League. Mai mult, actualul antrenor al lui Molde, fostul jucător al lui Manchester United, Ole Gunnar Solskjaer a declarat că Vlad Chiricheş ar putea juca fără probleme, oricând, la orice ce formaţie de top din Anglia. În aceste condiţii rămâne de văzu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 25 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 51 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°