Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNA aplică cea mai dură sancţiune posibilă: OTV mai poate emite doar până la 28 septembrie 2012. Dan Diaconescu se pregăteşte "să iasă la luptă"

Publicat in Gandul, marți 27 martie 2012 ·

CNA a aplicat, marţi, OTV cea mai dură sancţiune posibilă -înjumătăţirea licenţei audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală. Astfel postul mai poate emite doar până la 28 septembrie, relatează Mediafax.

SUNTEŢI DE ACORD CU SANCŢIUNEA APLICATĂ LUI DAN DIACONESCU? DA/NU

Dan Diaconescu ameninţă cu manifestaţii de protest

"Oamenii lui Băsescu - un domn Jucan, o doamnă, Narcisa Iorga, un domn, Răzvan Popescu - au cerut închiderea postului şi au şi votat această propunere, aproape în unanimitate. Doar doi oameni s-au opus propunerii reprezentantului preşedintelui - Mihai Mălaimare şi reprezentantul UDMR -, în consecinţă fiind luată decizia de închidere; un demers unicat în România, şi cred că în toată lumea. Acum urmează să închidă postul, până atunci, timpul de emisie urmând să fie redus la jumătate" a declarat Dan Diaconescu pentru gândul, imediat după aflarea veştii. Întrebat ce va face în continuare, preşedintele PP-DD a spus că este sigur că oamenii se vor mobiliza. "O să ieşim în stradă, la Bucureşti şi în toată ţara. Până la alegeri nu avem ce să facem".

Sancţiunea - cea mai severă pe care Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului - a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, şi a fost adoptată cu şapte voturi "pentru" şi unul "împotrivă" (Mihai Mălaimare).

De asemenea, sancţiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 şi ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru "viitorul preşedinte al României" Dan Diaconescu, dar şi pentru formaţiunea politică pe care acesta o conduce - Partidul Poporului.

Decizia de sancţionare a OTV cu înjumătăţi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 56 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 55 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°