Rapid a terminat la egalitate aseară, în deplasare, scor 1-1, meciul cu Gloria Bistriţa, din cadrul ultimei etape a turului Ligii I la fotbal, şi a ratat şansa de a reveni în fruntea clasamentului.
Giuleştenii au urcat pe poziţia a doua şi aşteaptă meciurile pe care FC Timişoara, CFR Cluj, Unirea Urziceni, Steaua şi FC Vaslui le vor susţine în această rundă, pentru a vedea cum vor ierna.
Trupa pregătită de Nicolae Manea a deschis scorul în minutul 38, prin Herea. Mijlocaşul a transformat fără probleme un penalty acordat de „centralul” Teodor Crăciunescu în urma unui fault comis de Dinu Sânmărtean asupra lui Grigorie. Cu 22 de minute înainte de gol, mingea trimisă de Buga spre poarta lui Albuţ „mângâiase” transversala.
Repriza secundă a început furtunos. În urma unui duel cu Marius Constantin, Coroian a căzut în suprafaţa de pedeapsă, iar Crăciunescu a arătat din nou punctul de la 11 metri. Hora a ratat însă penalty-ul, nimerind bara (48). Bucuria a fost adusă în sufletele fanilor Gloriei de senegalezul Keita, cel care l-a învins pe Bornescu cu un şut de la marginea careului (57). Gazdele au continuat asediul la poarta „alb-vişiniilor”. În aceeaşi fază (65), Hora a expediat balonul în transversală, apoi goalkeeperul „feroviarilor” a scos şutul lui Keita.
Finalul duelului a fost plin de suspans. Ambele echipe au încercat să dea lovitura decisivă, însă, până la urmă, sau văzut nevoite să accepte remiza. Un rezultat care a făcut uitat vechiul refren „Gloria şi Rapid se iubesc la infinit!”.
LIGA I
BISTRIŢA - RAPID ......... 1-1
Marcatori: Keita (57) / Herea (38 - penalty)
BISTRIŢA: Albuţ 6 - D. Sânmărtean 4, Ciucă 5, Iodi 5, Homei 6 - Hora 5 (73, Diogo 5), Băjenaru 6, R. Neagu 6, Coroian 6, S. Achim (8, Săceanu 5) - C. Borbely 4 (46, Keita 7). Antrenor: Marian Pană