E campanie electorală, deci ungurii vor iar să ne ia Ardealul. Apropierea alegerilor reuşeşte întotdeauna să ne umfle tărâţa naţionalistă. Ba apare vreun filmuleţ revizionist, ba vreun brav luptător cu păpuşile de cârpă îl perpeleşte pe Avrămuţ Iancu. Acum, ne ameninţă cenuşa unui poet mort. Scandalul reînhumării lui Nyiro Jozsef a depăşit toate recordurile în materie de absurd.

Autorităţile de la Bucureşti s-au inflamat de parcă la Odorheiul Secuiesc urma să fie adusă o ogivă nucleară, nu o urnă mortuară. Cică trecutul fascist al răposatului îl face incompatibil cu pământul sfânt al ţărişoarei noastre – altfel primitor cu criminali, tâlhari şi torţionari etnic neproblematici. Oficial, a fost invocată legislaţia care „interzice simbolurile fasciste şi promovarea unei asemenea ideologii în spaţiul public”. De parcă o slujbă de înmormântare ar echivala cu un miting politic de adeziune la crezurile defunctului. Să ne înţelegem, nimeni n-a propus să i se ridice vreo statuie lui Nyiro Jozsef. Riscul să ne contamineze doctrinar prin prohod este ridicol. La fel de ridicol ca agitaţia autorităţilor româneşti, care ba au trimis poliţia pe urma urnei (care cică n-avea voie să circule cu CRF-ul), ba au atacat în contencios adeverinţa de înhumare emisă de primăria din Odorhei. Apelând când la chichiţe birocratice, când la patriotismul ultragiat, discursul oficialităţilor noastre a combinat halucinant limbajul funcţionăresc cu demagogia sforăitoare. Ni s-a spus că există probleme cu certificatul de deces al „persoanei numite Nyiro”, dar şi că ne aflăm în faţa unei ameninţări la adresa României „demnă de timpurile lui Horthy”. Cică ne paşte „extremismul fascist” şi „imixtiunea Ungariei ca pe vremea Dictatului de la Viena”!

Evident că şi la Budapesta există politicieni dornici să capitalizeze frustrări naţionaliste, dispuşi să pună cu generozitate paie pe fo