Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duceţi povestea mai departe! De la 21:00, Larisa Iordache ne poate aduce primul podium la individual compus, după şase ani de pauză

Publicat in Pro Sport, vineri 4 octombrie 2013 ·

Iordache va intra în această seară (ora 21:00) în prima sa finală, cea de la individual compus. Concurenţa este acerbă, cu gimnastele celor trei mari puteri mondiale

În calificări, gimnasta română a terminat pe locul 4, la o zecime de podium

Una dintre cele mai aşteptate finale ale unui Campionat Mondial de gimnastică, finala feminină de la individual compus, va fi şi în acest an, la Anvers, o afacere între cele patru mari forţe ale lumii, SUA, China, România şi Rusia, în ordine după poziţiile ocupate în calificări. Echipa Statelor Unite merge chiar pe două gimnaste, Simone Biles şi Kyla Ross, care au şi cele mai mari şanse de a câştiga titlul mondial după ce au obţinut primele două poziţii în calificări. Iar ştacheta este foarte ridicată în SUA, în condiţiile în care la ultimele şase ediţii patru gimnaste au devenit campioane absolute! Din linia a doua vin Yao Jinnan (China), Aliya Mustafina (Rusia), campioana din 2010 de la Rotterdam, şi Larisa Iordache (foto). Ultimele două au terminat în afara podimului în calificări, însă ambele au potenţial de creştere. Reprezentanta României a încheiat pe locul 4, la o zecime distanţă de chinezoaica Jinnan, însă a avut şi un exerciţiu cu probleme la paralele. La execuţia din calificări, Larisei i-a alunecat mâna pe aparat, însă în finala de azi totul începe de la zero. Cu un „plus“ la paralele, Iordache poate spera la o primă medalie în Belgia. Steliana Nistor a fost ultima româncă medaliată la individual compus, argint în 2007 la Stuttgart. Ultimul titlu absolut a poposit în România, în urmă cu 14 ani, când a fost adus de Maria Olaru de la Tianjin (China).

Larisa Iordache va mai concura în finalele de la sol şi bârnă, Sandra Izbaşa la sol şi Marius Berbecar la sărituri şi paralele. Toţi vor fi în corcurs duminică

Ultimele campioane absolute

2011 (Tokyo) Jordy

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°