Peste 200 de tineri şi-au anunţat, marţi, demisia din funcţia de membri ai PNL Prahova, acuzând conducerea partidului şi conducerea organizaţiei judeţene de nerespectarea statutului PNL şi a democraţiei din partid, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un număr de 203 tineri au demisionat din funcţia de membri ai PNL Prahova, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, fostul preşedinte al organizaţiei de tineret din cadrul PNL Prahova Răzvan Lungu.
Acesta a precizat că cei mai mulţi dintre tinerii demisionari sunt membri ai organizaţiei de tineret de la Ploieşti şi că printre cei care şi-au dat demisia se numără toţi membrii Clubului Studenţilor Liberali.
"Este o decizie pe care o luăm cu tristeţe şi părere de rău. Suntem nevoiţi să părăsim Partidul Naţional Liberal din cauza unei conduceri de partid care nu mai respectă statutul, nu mai respectă libertatea de alegere, nu mai respectă democraţia, valori în care liberalii cred şi pentru care noi ne-am înscris în acest partid. Protestul nostru de ieri, 27 februarie 2012, de la sediul central al PNL din Bucureşti, s-a dorit a fi un ultim semnal de alarmă transmis preşedintelui Crin Antonescu, faţă de o încălcare grosolană a libertăţii noastre de alegere, abuz comis de conducerea interimară a filialei Prahova, cu complicitatea secretariatului general al partidului", se arată într-un comunicat dat publicităţii de reprezentanţii celor 203 tineri demisionari.
Tot marţi, şi-a anunţat demisia din PNL şi consilierul local Costel Horghidan, membru în Consiliul Local Ploieşti. Acesta a precizat că îşi va păstra mandatul de consilier local întrucât acesta nu-i poate fi retras, în condiţiile în care la alegerile locale din anul 2008 nu a fost ales pe listele PNL, ci pe listele Partidului Naţional Democrat Creştin (PNDC) formaţiune politică ce ulterior alegerilor a fost desfiinţată.
Câteva zeci de memb