Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Străzile din Zamca arată ca după război

Publicat in Adevarul, luni 9 noiembrie 2009 ·

Şanţurile săpate pentru reabilitarea reţelei de termoficare au rămas neacoperite

Locuitorii din cartierul Zamca circulă de câteva zile prin bălţi şi noroaie. Din cauza variaţiilor de temperatură din ultima perioadă, după prima ninsoare peste malurile de pământ rămase în urma lucrărilor de reabiliare a reţelei de termoficare, străzile s-au transformat în mlaştini.

Oamenii susţin că de vină pentru necazurile lor sunt muncitorii care au efectuat lucrările de modernizare a reţelei de termoficare, dar care nu au mai acoperit şanţurile. „M-am săturat! Stăm aşa de trei luni şi ei încă nu au astupat găurile astea“, a declarat Constantin Grigoraş, locuitor din cartierul Zamca.

Şoferii au de suferit

Tranşeele din zonă sunt un adevărat pericol şi pentru copii, care oricând riscă să cadă şi să se accidenteze.

„Ne e teamă să ne lăsăm copii să se joace pe-afară. E mai grav acum când din cauza noroiului pot aluneca şi cădea în şanţurile săpate pentru conducte“, a declarat Ioana Vişan, mamă a doi copii. „Suntem în luna noiembrie, îndată vine zăpada peste noi şi ei încă nu au acoperit şanţurile. Am văzut zilele trecute că ieşeau aburi de la un cot din ţevile proaspăt schimbate“, a spus Gheorghiţă Craiu, un alt locatar nemulţumit din Zamca.

Străzile pline de şanţuri care se întind pe câţiva zeci de metri le dau bătăi de cap şi şoferilor. „Cum se aşteapă ei să se circule pe aici? Au pus o bandă şi o plăcuţă să se vadă că e şanţ, dar nu au oprit circulaţia. De multe ori a trebuit să mă cert cu oamenii pentru a putea intra pe stradă“, a declarat Daniel Molner, şofer. Luna trecută, un conducător auto fără experienţă a căzut cu maşina într-unul din şanţurile săpate pentru lucrările de modernizare a reţelei de termoficare. Locuitorii din Zamca au mai avut şi alte probleme administrative.

Înainte de a se confrunta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°