Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile greceşti riscă să rămână fără surse de finanţare

Publicat in Romania Libera, joi 16 iunie 2011 ·

Compania S&P a retrogradat mai multe bănci elene la al doilea cel mai slab calificativ din grilă adică “foarte speculativ”. Patru dintre grupurile vizate sunt prezente şi în România(NBG prin Banca Românească, EFG prin Bancpost, Alpha Bank şi Piraeus sub brand propriu). Ca efect imediat, băncile se vor împrumuta mai scump de pe pieţele internaţionale însă pe termen mediu se poate ajunge chiar la sistarea finanţărilor venite dinspre BCE. Valoarea activelor celor patru bănci reprezintă până la 12% din totalul sistemului bancar românesc adică peste 10 miliarde de euro Hârtii fără valoare Oricât de sigure ar fi credite acordate de cele patru bănci clienţilor privaţi expunerea majoră pe titlurile de stat ale Greciei le pun serios în pericol. De altfel, obligaţiunile statului elen riscă să ajungă simple hârtii fără valoare. Expunerea pe obligaţiunile de stat reprezinta, la sfârşitul anului 2010, 200% din capitalurile de bază ale NBG şi Piraeus, 170% din cele ale EFG şi 80% din cele ale Alpha Bank. În condiţiile în care datoria suverană a Greciei va ajunge să fie trecută la catergoria D (default), BCE nu va mai putea accepta drept colateral obligaţiunile greceşti pentru finanţarea pe termen scurt a sistemului bancar grecesc. Asta ar lăsa băncile dependente de depozitele populaţiei şi firmelor, situaţie puţin probabilă, dat fiind faptul că banii au îneput să iasă din ţară. România în pericol

Potrivit unui raport al băncii japoneze Nomura, analizat şi redat parţial pe un blog Financial Times şi citat de Mediafax, criza din Greciava afecta cu siguranţă România şi Bulgaria, iar consecinţele au început deja să se facă simţite, primul efect fiind reducerea creditării de către subsidiarele băncilor elene. Subsidiarele din România finanţează de ceva vreme băncile-mamă din Grecia, situaţie inversă celei stabilite prin acordul de la Viena încheiat în 2009, prin care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum o ora
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 2 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Marius Tucă Show începe luni, 13 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum o ora
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°