Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea schismei

Publicat in Dilema Veche, miercuri 1 martie 2000 ·

Deşi tema dialogului dintre catolici şi ortodocşi pluteşte în aerul timpului, cei cu adevărat sensibili la importanţa ei sînt încă minoritari. Iată de ce îmi propun să revin, în prezentul eseu, asupra tematicii ecumenice, cu nădejdea de a contribui, cît de puţin, la clarificarea conceptuală şi difuzarea unei problematici foarte importante pentru construcţia europeană.1 Istoria schismei dintre Răsăritul şi Apusul creştin este vădit prea complexă pentru a fi reconstruită într-un asemenea cadru. Nu mai puţin arborescentă este istoria mişcării ecumenice. Iată de ce mă văd obligat să mă limitez la cîteva observaţii generale. Pînă la Conciliul II Vatican, elitele occidentale au abordat lumea ortodoxă dintr-o perspectivă apologetică sau polemică. De la sinteza lui Gibbon pînă la articolele lui Martin Jugie din Encyclopédie catholique putem urmări coerenţa unei atitudini critice din care nu au lipsit denigrările, simplificările şi reducţiile partizane. Elitele creştine din Orient au răspuns cu aceeaşi monedă. Imensa literatură consacrată acestui raport dificil este matricea unor locuri comune deosebit de tenace. Cred că secolul XXI va avea, printre alte priorităţi, şi pe aceea de a demonta acest eşafodaj ostil, ridicat pe aproximaţii primitiv logocentrice. După 1800, Bisericile ortodoxe slăbite de dominaţia otomană sau de iluminismul josefinist al ţărilor, şi-au moderat oarecum tradiţionala retorică anticatolică: în locul unui nou Fotie, ele au generat o mişcare neo-isihastă, care simboliza refuzul de a participa la istoria neclară a Luminilor apusene. În aceeaşi perioadă, catolicismul abandona tema orientală pentru a-şi gestiona crizele interne. Abia după Revoluţia boşevică şi mai ales după cel de-al II-lea război mondial au apărut pe piaţa ideilor cîteva contracurente semnificative: e suficient să amintim viziunile lui Soloviov şi Ivanov, scrierile unui Berdiaev sau

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°