Parinti, frati, dar si bunici s-au adunat astazi, 26 mai, in fata Muzeului de Etnografie din Baia Mare, pentru a-i comemora pe copiii plecati prematur dintre noi. Acestia au aprins lumanari, au rostit o rugaciune, iar mai apoi au lansat baloane cu heliu, pe care le-au inscriptionat cu mesaje pentru copiii din ceruri. Ziua Parintilor de Ingeri, aflata anul acesta la cea de-a sasea editie, s-a desfasurat in 17 orase din tara si in alte patru din Franta, Germania si Marea Britanie.
Cu haine cernite si lacrimi in ochi, rudele copiiilor decedati mult prea devreme s-au intalnit din nou pentru a le aprinde acestora o lumanare. Fie ca au trecut luni sau ani de la pierderea suferita, parintii au marturisit cu lacrimi in ochi ca durerea e mai vie ca oricand in sufletele lor.
„O comemoram pe fiica noastra, care a plecat acum trei ani, in decembrie. Asta e o ocazie pentru parintii care nu au avut ocazia sa isi vada copiii, e un moment mai special pentru ei , pentru ca pot sa isi comemoreze ingerasii. I-am scris cat de mult o iubim si ca ne lipseste mult”, a povestit cu lacrimi in ochi un tatic de inger, Robert.
Spre deosebire de alti ani, Ziua Parintilor de Ingeri a reunit de aceasta data si parinti sau bunici care si-au pierdut copiii la varste mai mari , acestia marturisind ca evenimentul le da ocazia de a fi mai aproape de cei care nu mai sunt.
„Am venit pentru nepotul nostru, sa fim alaturi de el. A murit intr-un accident, ieri ar fi implinit 28 de ani ...I-am scris ca bunica il iubeste mult! Asta e viata, nu avem ce face...”, a marturisit plangand bunica unui tanar decedat intr-un accident in urma cu doi ani, Lenuta Pop.
Evenimentul este organizat anual de catre fundatia E.M.M.A. , coordonata la nivel national de Bianca Brad, cu scopul de a aduce alinare in sufletele parintilor de ingeri.
„Este o intaln