Cum plecarea actualului selecţioner a devenit o chestie de zile,FRF încearcă să creioneze cât mai repede portretul antrenorului celmai indicat să îi ia locul lui Răzvan Lucescu. După ce au fostavansate mai multe nume, în finală s-au calificat doi antrenori:Piţurcă şi Olăroiu.
Cu toate că atât Piţi cât şi Olăroiu sunt văzuţi foarte bine defederali, balanţa înclină mai mult în favoarea celui din urmă.Acest lucru a fost dezvăluit aseară de unul dintre oameniiapropiaţi antrenorului, Gigi Becali. "Eu şi Cristi Borceaîl vom susţine pe Cosmin Olăroiu pentru postul de antrenor alechipei naţionale", a anunţat patronul Stelei laRealitatea TV.
"Îl vreape Piţurcă la Dinamo"
Dacă faptul că Becali intenţionează să-l sprijine pe fostul săucolaborator din Ghencea în tentativa de a ajunge antrenorultricolorilor nu miră pe nimeni, surprinde în schimb poziţia luiCristi Borcea. Argumentul principal este acela că preşedinteleexecutive al "câinilor" l-ar dori pe Victor Piţurcă pe bancaechipei sale din vară. "Ei doi negociază de mai multăvreme, astfel că e normal ca Borcea să nu-l vrea pe Piţi lanaţională", a punctat o sursă apropiatădinamovistului.
I-amfăcut pe burkinabezi!
Avem şi noi, românii, provocările noastre. Ne războim pe terenul defotbal cu Luxemburg ori Feroe şi ne chinuim pentru a depăşi înclasamentul FIFA ţări precum Burkina Faso sau Guinea.
Victoria cu Luxemburg urcă naţionala României în clasamentul FIFAce va fi dat publicităţii pe 13 aprilie. Nu vom mai fi pe 52, cum arelevat tabelul lunii în curs, ci vom ajunge pe 41, conform unuicalcul întocmit de site-ul specializat footbal.rankings.info. Dacăam fi făcut măcar un egal în Bosnia, atunci am fi ajuns pe 37! Ebine şi aşa, ar spune unii, mai ales că prin acest salt am ajuns înurna a treia valorică europeană (va conta la tragerea la sorţi apreliminariilor CM 2014). Mai mult,