Şi ce suprafaţă ar avea Camera din povestea preşedintelui? Şi de ce chiar şi 300 de aleşi ai poporului?! Nu ne-ajung vreo 30 de astfel de reprezentanţi?
Preşedintele Băsescu a scos din burtă unicameralul ăsta, pe care vrea să-l pună din nou pe masa poporului - ce altceva să pună. La acea vreme a fost o mutare abilă, care i-a asigurat preşedintelui rezultatul dorit la un vot pentru cu totul altceva - referendumul de atunci, pentru demiterea preşedintelui, fiind altă aberaţie.
Bineînţeles că poporul a votat atunci contra parlamentarilor. Ar vota şi acum, cu două mâini, pentru doar un sfert de cameral. De ce sunt oamenii obligaţi să aleagă între 300 şi 600, de parcă 300 ar fi Binele, iar 600 ar fi Răul?
Abilul domn preşedinte a dibuit însă ocazia de a se arăta mai drept decât ceilaţi. Ca să mai câştige ce? Iar electoratul să câştige, şi el, ce?
Pentru că întrebarea este asta: un unicameral cu 300 de membre şi membri ar vota alte politici decât cele de până acum? De pildă în materie de dezvoltare, nu doar de reducere a statului.
Atenţie, urmează, senzaţional şi exclusiv: Revelaţiile "idioţilor utili"