Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Filmul de Piatra“, ediţia 3.0

Publicat in Romania Literara, joi 12 ianuarie 2012 ·

Şi în acest an, meritul organizării Festivalului de scurtmetraj de la Piatra Neamţ, „Filmul de Piatra”, îi revine regizorului Andrei Dăscălescu.

Între timp, festivalul nu doar că a prins contur, dar şi-a configurat şi o identitate, a devenit o marcă înregistrată în contextul festivalurilor de scurtmetraj româneşti, pe care le recapitulează cu o selecţie inspirată. „Filmul de Piatra” este un festival al tinerilor regizori români la care se adaugă din acest an şi cei din Republica Moldova, adică tot români, parte dintre ei studenţi, parte abia ieşiţi de pe porţile şcolii. Este un festival care respiră tinereţe, optimism şi exuberanţă molipsitoare atât prin participanţi, cât şi prin organizatori şi public.

Îmi place să văd în scurtmetraj nu o etapă de tranziţie către lungmetraj, ci un gen aparte, cum sunt nuvela şi short story-ul pe lângă roman, un gen cu propriile strategii estetice, trăind într-un univers şi o atmosferă care-i sunt specifice. Fără a fi un festival de proporţiile „Next”-ului, „Filmul de Piatra” respiră deopotrivă un aer competiţional şi jovial, este o invitaţie la cinematografie pe gustul tuturor, în spiritul unei tinereţi creatoare, iar acest fapt a fost demonstrat de sălile arhipline. Din păcate, nu este loc în această cronică pentru a comenta şi alte filme decât cele câştigătoare, însă trebuie remarcat că juriul (Ana Ularu, Andi Vasluianu, Irina Margareta Nistor, Aurelian Nica, Virgiliu Mărgineanu şi Ticu Lăcătuşu) s-a orientat bine şi pe podium au urcat filme care meritau premiate. Millo Simulov a obţinut premiul pentru ficţiune cu Hello Kitty, un film volubil, dezinhibat, extrem de vocativ pentru o temă gravă. Interesant pentru un scurtmetraj, filmul aduce cu un road movie, cu un grup de tineri hipsterici care pleacă la mare într- o maşină decorată flower power cu floricele şi culori împrumutate parcă dintr-o cămaşă jamaicană. Reg

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°