Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Mitrea a aflat invinuririle care ii sunt aduse de DNA (VIDEO)

Publicat in Romania Libera, joi 21 februarie 2008 ·

Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a declarat, joi, la iesirea din sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ca procurorii i-au prezentat invinuirile din dosarul in care este cercetat alaturi de Adrian Nastase si ca a dat o scurta declaratie in care a spus ca este nevinovat, transmite Mediafax.

Mitrea a venit, joi dimineata, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), acesta declarand ca nu stie pentru ce a fost chemat de procurori, dar ca va da mai multe informatii la finalul intalnirii.

In septembrie 2007, conducerea Directiei Nationale Anticoruptie a cerut Presedintiei avizul pentru declansarea urmaririi penale impotriva lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor.

Seful Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, a solicitat presedintelui Traian Basescu sa-si dea avizul pentru a se putea declansa urmarirea penala a lui Miron Mitrea in legatura cu acelasi dosar in care mai este cercetat si fostul premier Adrian Nastase.

"In conformitate cu prevederile art. 12, art. 16 alin. 2 si art. 19 din Legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala, republicata, si avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 665 din 5 iulie 2007, procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie l-a sesizat pe Presedintele Romaniei pentru ca acesta sa ceara urmarirea penala fata de Miron Tudor Mitrea (ministru al Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei in perioada decembrie 2000 - iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Constructiilor si Turismului in perioada iunie 2003 - decembrie 2004) pentru savarsirea infractiunilor de luare de mita, instigare la fals in inscrisuri oficiale si uz de fals, ultimele doua in legatura directa cu infractiuni de coruptie, instrumentate in dosarul numarul 49/P/2006", preciza DNA.

Anterior, o solicitare similara a fost trimisa Presedintei in legatura cu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 44 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 29 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°