"Vă informăm: gradul de suportabilitate a atins apogeul", au scris sindicaliştii pe pancarte, la mitingurile de astăzi. "Ho-ţii! Ho-ţii! Ho-ţii!" se scandează în aceste zile la toate mitingurile din ţară. Sindicalişti, studenţi sau pensionari, toţi acuză actuala conducere a ţării de sărăcia care ne ameninţă, mai ales acum, după ce au fost anunţate măsurile aberante de austeritate. Printre huiduieli şi fluierături, protestatarii cer, invariabil, demisia Guvernului şi a preşedintelui Băsescu.
Membrii tuturor confederaţiilor sindicale au continuat astăzi protestele de stradă, după luptele crâncene din faţa Palatului Cotroceni, pe care pensionarii le-au dus miercuri împotriva forţelor de ordine, încercând să-l scoată pe preşedintele Băsescu din sediu. Şi studenţii au pichetat sediul Ministerului Educaţiei, pentru a patra zi consecutiv. Profesorii au refuzat invitaţia ministrului Funeriu la dialog, invitându-l, alături de ceilalţi colegi, pe 19 mai, în Piaţa Victoriei.
Membrii guvernului Boc sunt aşteptaţi pe 19 mai la cel mai mare miting de după mineriade, "dacă au curaj să vină", au declarat sindicaliştii. Protestele au început în faţa Palatului Cotroceni, unde s-au strâns aproximativ 200 de membrii ai celor cinci confederaţii sindicale, în jurul orei 9.30. După ora 10.30, aproximativ 300 de sindicalişti s-au strâns în faţa Guvernului, continuând protestele. Profesorii au protestat, la rândul lor, pentru a treia zi consecutiv, în faţa parlamentului, atât împotriva reducerilor salariale cu 25% în mod egal pentru toţi bugetarii, cât şi pentru rezolvarea nenumăratelor probleme din sistem şi pentru modificarea prevederilor aberante ale proiectului de Lege a educaţiei. Ministrul Funeriu a rămas singur la întâlnirea de la ora 8.00 pe care ar fi dorit s-o aibă astăzi dimineaţă cu liderii sindicatelor. Sindicaliştii au refuzat invitaţia pe care ministrul