* Revista 22 a ajuns la numărul 600. Este o cifră pentru care membrii redacţiei şi colaboratorii merită felicitări şi urarea de a le oferi cititorilor, cu aceeaşi consecvenţă, încă multe numere. Apărută în 1990, cînd societatea românească trăia din plin confuzia, dar şi polarizarea primilor ani ai tranziţiei, publicaţia editată de Grupul pentru Dialog Social s-a impus, în primul rînd, prin calitatea intelectuală a textelor publicate. Din articolele şi interviurile apărute de-a lungul timpului în 22 se pot realiza cîteva consistente antologii de cea mai bună factură, care ar reprezenta o pagină importantă în istoria spiritului public din anii tranziţiei. Apariţia şi consolidarea societăţii civile în România postcomunistă, cu victoriile, dar şi cu nereuşitele ei, nu poate fi concepută fără dezbaterile şi polemicile găzduite de revistă. "Reinventarea politicului", după expresia lui Vladimir Tismăneanu, şi-a avut un "cap de pod" solid în consecvenţa 22-ului de a propune teme de reflecţie, de a crea punţi către Occident, de a-şi ţine publicul la curent cu ce se întîmplă în celelalte ţări postcomuniste. "Vizitată" de mineri, considerată la începuturile sale "oază a agenturilor străine", uitată uneori chiar de către cei pe care i-a susţinut, revista a avut destui duşmani: aceiaşi pe care-i are şi democraţia. Dar meritul ei este în primul rînd acela al consecvenţei cu care şi-a asumat condiţia. Poate că militantismul său a fost adesea prea ferm, stimulînd, de "partea cealaltă", un radicalism pe măsură; poate că dialogul s-a purtat uneori între cei deja convinşi de necesitatea lui, nereuşind să-i implice şi pe "ceilalţi", care chiar aveau nevoie să înveţe arta şi tehnica dialogului; dar prestigiul cucerit şi rezistenţa ei în timp arată cît a fost de necesară. I s-a reproşat adesea elitismul; e o meteahnă veche, în lumea noastră mică, aceea de a-i reproşa unui om sau un