Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL bagă rezervele în comisia anti-Băsescu

Publicat in Romania Libera, luni 25 noiembrie 2013 ·

Conducerea PNL a decis, ieri, să susţină comisia parlamentară propusă de PSD în cazul achiziţionării de către Ioana Băsescu a terenului din Călăraşi. .”Suntem favorabili comisiei, dorim să se formeze această comisie.”, a anunţat liderul PNL, Crin Antonescu, la finalul unei întâlniri cu vicepreşedinţii partidului.

Cu toate acestea, PNL nu a nominalizat niciun parlamentar cu notorietate pentru a face parte din for. Locurile PNL din comisie vor fi ocupate de deputaţii Ioan Cupşa şi Traian Dobrinescu şi senatorul Mircea Dobra. Întrebat de ce liberalii nu au propus nume cu greutate pentru a face parte din comisie, Antonescu a preferat să dea un răspuns diplomatic. "Fiecare parlamentar liberal este un nume cu greutate pentru că altfel nu ar fi fost în Parlamentul României. Sigur că există nume mai celebre, dar nu este niciun fel de garanţie în această comisie, argumentele pentru care colegii au făcut aceste propuneri vor fi expuse când comisia se înfiinţa", a comentat Antonescu.

Şeful PNL a susţinut că îşi menţine propunerea ca senatorul PSD Ilie Sârbu să fie preşedinte al acestei comisii. 
"Nu vreau să se interpreteze ca o presiune a mea asupra PSD. PSD decide. Eu am făcut propunerea şi, din punctul meu de vedere, rămâne cea mai bună formulă, dar nu decid eu", a spus liderul PNL. 
Potrivit lui Antonescu, regulamentul comisiei şi alte lucruri care ţin de ea vor fi discutate şi cu social-democraţii, precum şi cu celelalte grupuri parlamentare.

Propunerea înfiinţării acestei comisii, făcută de PSD, a generat săptămâna trecută un scandal în USL, care s-a stins spre finalul săptămânii. Premierul Victor Ponta a anunţat că are acceptul liderului PNL, Crin Antonescu, dar acesta a dezminţit. Joi, Crin Antonescu a anunţat că liberalii sunt de acord, în principiu, cu înfiinţarea comisiei, dar a adăugat că PNL nu ia decizii la presiuni externe.

@N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 51 minute
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu a fost primit de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu este primit, ţmarţi, la ora transmiterii ştirii, la în Curtea Palatului Prezidenţial din Ankara, de preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. De la ora 17.00, cei doi oficiali vor participa la ceremonia de semnar

Rodeanu: PNL fără mască - înjurături şi bătaie în Parlament / Florin Roman spune că a fost agresat de Dan Vîlceanu

Mediafax acum o ora
În urmă cu puţin timp, România a văzut cum doi foşti miniştri ai PNL îşi rezolvă diferendele cu metode de cartier, învăţate în spatele blocurilor, scrie pe Facebook vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Boigdan Rodeanu. El spu

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 58 minute
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Preşedintele Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii

News.ro acum 58 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Klaus Iohannnis va avea discuţii

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 2 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Victor Angelescu confirmă: „Contractul lui Daniel Niculae la Rapid nu va mai fi prelungit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Acționarul minoritar al Rapidului, Victor Angelescu, a anunțat încetarea colaborării cu președintele clubului, Daniel Niculae, implicat în dosarul materialelor pirotehnice introduse în stadion. Victor Angelescu, acționar Rapid

Tragedie lângă Timișoara. Un bărbat a murit intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale

Ziare.com acum 12 minute
Moarte stupidă pentru un bărbat de 55 de ani, care lucra la o fermă din judeţul Timiş. Acesta s-a intoxicat cu amoniac în timp ce curăţa un canal cu dejecţii de la animale. Poliţiştii, procurorii şi inspectorii ITM au deschis anchete în acest caz. A

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

28°
mar.

14°/28°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°