Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spune că noua Lege ANI limitează puterile Agenţiei mai mult decât cerea decizia Curţii Constituţionale şi că i se pare corectă poziţia şefului statului vizavi de actul normativ, potrivit Mediafax.
"Lupta împotriva corupţiei are o importanţă crucială pentru companiile americane, pentru investitorii străini şi pentru întreaga Românie. Conform celui mai recent sondaj pe care l-am văzut, doar 16% dintre români sunt multumiţi de eforturile guvernului în lupta împotriva corupţiei. Legea, în forma sa actuală, limitează puterile ANI mai mult decât solicita decizia Curţii Constituţionale. Poziţia şefului statului vizavi de legea ANI mi s-a părut corectă. Senatorul Frunda mi-a cerut să mă întâlnesc cu el pentru a îmi explica de ce preşedintele se înşeală. Nu a reuşit să mă convingă pe mine, însă i-a convins pe cei mai mulţi dintre senatori. Sunt dezamăgit, mai ales că stabilirea procedurii de urmat a depins de un singur vot (52-51)", se arată într-o declaraţie a ambasadorului.
Senatul a adoptat miercuri cu 115 voturi favorabile şi două abţineri, noua formă a Legii ANI, modificată de Comisia juridică după cererea de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu.
Raportul comisiei juridice, prin care au fost acceptate doar câteva din solicitările de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu şi se corectau unele prevederi declarate neconstituţionale, a fost votat cu 111 voturi "pentru", trei abţineri şi un vot împotrivă.
Preşedintele Comisiei pentru drepturile omului, Gyorgy Frunda, a declarat miercuri în plen, la dezbaterile privind reexaminarea legii ANI, că este de neacceptat ca un Senat suveran al unui stat membru al UE să accepte o presiune politică, o presiune psihică la nivelul adoptării deciziilor.
"Este o tensiune mai mare ca de obicei când discutăm o cerere de reexaminare a preşedintelu