Valul de proteste sindicale din ultima perioadă desfiinţează mitul mâinii de lucru româneşti ieftine Muncitorii de la Dacia vor salarii măcar comparabile cu cele ale colegilor francezi

Valul de proteste sindicale din ultima perioadă desfiinţează mitul mâinii de lucru româneşti ieftine

Muncitorii de la Dacia vor salarii măcar comparabile cu cele ale colegilor francezi de la Renault. Ceferiştii blochează trenurile în gări pentru o majorare de câţiva zeci de lei. Sindicaliştii spun că nu mai putem rămâne cu veniturile în urma Europei. Statistica arată că locurile de muncă din domeniile care au atras investitorii străini cu preţul mic al mâinii de lucru au acum cel mai mare grad de neocupare.

Cele mai mici salarii se dau în diversele sectoare din administraţia publică şi în industria prelucrătoare sau în domeniul construcţiilor. Tot aici sunt şi cele mai multe locuri de muncă neocupate (desigur, din cauza ofertei salariale slabe), dar şi cele mai intense revendicări sindicale.

Statisticile oficiale arată că în industriile prelucrătoare - între care le putem enumera pe cele de textile-încălţăminte, mijloace de transport sau siderurgie - şi în administraţia publică, dar şi în construcţii, salariile nete sunt mai mici decât media naţională, de 1.200 de lei (la nivelul lunii ianuarie 2008). Câteva exemple: în prelucrarea lemnului se câştigă 635 de lei net lunar (minimul pe ţară), în textile-pielărie - sub 750 de lei, în construcţii - 923 de lei, iar funcţionarii publici "de rând" au, în medie, 810 lei net.

Jale în administraţia publică

Pe de altă parte, cele mai multe locuri de muncă vacante, oferite de angajatori, dar rămase neocupate, se regăsesc tot în administraţia publică (mai ales în vămi, circumscripţii financiare şi serviciile descentralizate), asistenţa socială şi în industria prelucrătoare.

Poate că nu e neapărată nev