Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bombă sexy cu spate politic, angajată la MAE

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 noiembrie 2013 ·

Pictorialele provocatoare au ajutat-o să se facă cunoscută şi printre politicieni. Astfel, Denisa Ariton a ajuns referent la Institutul pentru Românii de Pretutindeni pe un salariu de 3.600 de lei.

Mai nou, angajările în cadrul ministerelor nu se fac doar pe criterii politice, ci şi de frumuseţe. Sau ambele. Fotomodelul Denisa Ariton (26 de ani), cu apariţii în emisiunea de umor "În puii mei" sau în pictorialele "Ligii Sexy 2009" a fost angajată, începând cu 26 iulie, la Institutul pentru Românii de Pretutindeni "Eudoxiu Hurmuzachi" (IEH), aflat în subordinea MAE. Acum ocupă un post de referent gradul III şi are un salariu de 3.600 de lei lunar.

Institutul este coordonat de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David (PNL), iar potrivit surselor EVZ, peste 90% dintre cei de acolo au fost numiţi pe linie politică, în frunte cu noul director Svetlana Preoteasa. Băiatul lui Mădălin Voicu (PSD) ar fi remunerat de institut, dar şi apropiaţi ai deputatului PNL Alina Gorghiu. Preoteasa a fost consiliera lui Cristian David şi e o apropiată a Noricăi Nicolai. Potrivit aceloraşi surse, Denisa Ariton a fost propulsată de Emilian Frâncu, primarul liberal din Râmnicu Vâlcea, care a primit patru ani de închisoare cu suspendare pentru corupţie.

"Mi-a zis: ori accept, ori plec"

Fostul director al IEH, Cristinel Dumitru, a declarat pentru EVZ că Ariton a fost angajată în urma unui interviu, iar atunci când el a plecat din instituţie ea avea un salariu de 1.500 RON şi era competentă. Potrivit acestuia, Cristian David a făcut toate numirile pe filiera PNL. "Mi-a zis că ori o accept pe Svetlana Preoteasa, pentru că institutul are nevoie de forţă politică, iar eu nu am, ori plec", a mai spus Dumitru.

Consiliera parlamentarului anti-gay

Alexandra Rus, consilieră a deputatului PNL Mircea Dolha, apare în mai multe fotografii provocatoa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 54 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Bogdan Ivan: Aplicaţia Unică a Statului va oferi primele servicii la începutul anului 2025

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că Aplicaţia Unică a Statului va avea primele servicii funcţionale la începutul anului viitor. „Noi am semnat contractul pentru execuţia Aplicaţiei Unice a Statului în luna martie

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°