Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boeing 787 Dreamliner are probleme: Scurgeri de carburanţi provocate de erori de fabricaţie

Publicat in Mediafax, miercuri 5 decembrie 2012 ·

Administraţia Federală pentru Aviaţie din Statele Unite a ordonat verificarea tuturor aeronavelor Beoing 787 Dreamliner, după două cazuri de scurgeri de carburanţi provocate de erori de fabricaţie.

Directiva este prima de acest fel de la întrarea în serviciu a avioanelor 787, în 2011, relatează Bloomberg.

Japan Airlines şi All Nippon Airways au anunţat deja că au reparat avioanele 787 din flota lor, din cauza acestei probleme.

Scurgerile de carburant, atribuite unui montaj incorect al unor elemente de susţinere a motoarelor, ar putea duce la rămânerea avionului fără combustibil, la pierderea de putere a motoarelor sau la un incendiu, potrivit autorităţii americane pentru aviaţie.

Boeing a recomandat la rândul său companiilor aviatice să verifice aeronavele în termen de şapte zile. Producătorul american de avioane a livrat până în prezent 33 de aparate 787 Dreamliner.

"Circa jumătate din avioanele 787 au fost verificate, iar Boeing ia măsurile necesare pentru a asigura montarea corectă a avioanelor", a declarat Lori Gunter, purtător de cuvânt al grupului.

Aeronavele 787 au intrat în circuitul comercial cu o întârziere de trei ani şi jumătate, din cauza problemelor cu care s-a confruntat Boeing în privinţa materialelor compozite folosite şi a unui nou sistem de fabricaţie, care depinde mai mult de furnizori.

În timpul procesului de dezvoltare şi intrare în exploatare a aparatelor Dreamliner au mai apărut şi alte erori de fabricaţie.

În 2009, Boeing a reparat mai multe avioane, după identificarea unor fisuri la fuzelajele fabricate de un furnizor intalian.

În ianuarie 2010, au fost găsite reziduuri în rezervoarele de carburant ale unui avion 787 aflat în fază de testare, în iunie au apărut defecte la coada unui aparat, iar în noiembrie un scurt-circuit a provocat un incendiu în timpul zborului, ceea ce a dus la

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°