Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornulet si fapte!

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 16 august 2010 ·

* Vara asta, dupa cum poate deja v-ati dat seama, se apropie de un sfirsit inevitabil, calendaristic si astronomic. Ce spuneam de curind, in legatura cu zicala aia, "Dupa Sfinta Marie poti sa faci in palarie!". Vara asta, calduroasa peste masura, va lasa locul, dupa nu se stie cite zile (meteorologii habar n-au, ca de obicei!), ploilor triste, dar si roadelor bogate (e rubrica de umor, deci ne permitem sa scriem asta!), cerului plumburiu si scandalurilor politice, dar si clopotelului care vesteste inceputul unui nou an scolar. Un an scolar in care, desi criza mondiala e mai muscatoare ca oricind, iar lipsa fondurilor se simte ca niciodata, cei mai mici dintre elevi vor primi din nou cornuletele si laptele din fiecare pauza mare! Pregatirile pentru campania de cornuletarit - 2010 au inceput deja. Pentru scolarii din Paralela de Sus, de exemplu, toamna va aduce nu un cornulet, ci cite doua coarne, in fiecare dimineata! Vestea imbucuratoare vine de la domnul director al scolii, deoarece un frate al sau se ocupa, printre altele, cu cresterea si exportul melcilor. Prin grija celuilalt frate, care poseda o ferma piscicola de succes, micutii vor primi tot in fiecare zi si cite un pahar cu lapti. Si scolarii din Handralai pot sta linistiti: datorita unui om de afaceri cu suflet mare, patron de abator, ei vor primi zilnic cite un corn. Cei mai silitori vor beneficia si de cite o copita, ca supliment. * Intr-o seara am auzit o vedeta povestind la televizor ca doar la mare se simte in largul sau. Asta ne-a facut sa ne gindim ca si chestia asta, cu largul, e relativa: cu ani in urma, un amic de-al nostru aflat la mare cu familia plus soacra, profitind ca doamna adormise pe salteaua pneumatica, a tirit-o incetisor, pe nisip, pina in apa, i-a facut un vint discret cu piciorul, apoi a privit-o cum se indeparta, luata de curenti. La citeva ore dupa asta, amicul nostru se simtea in l

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 14 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 55 minute
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°