● Şerban Foarţă, Fotballetto, Editura Diacritic, 2013.
● Emil Brumaru, Rezervaţia de îngeri, Editura Humanitas, 2013.
„Nu-i aşa că poezia există? Spune, nu-i aşa? Mergi pe stradă şi, deodată, vezi un zid de cărămidă şi-ţi vine să cazi în genunchi, sau vezi un gard sau o cişmea subţire-n fundul unei curţi, picurînd veşnic pe-o lespede (mai ales vara, cînd tot ce-i piatră frige) alături de-o găleată goală, sau te urci cu sufletul pe-o scară sprijinită de cine ştie cînd, sau chiar îţi vine să săruţi mînerul de alamă al unei uşi. Nu-i aşa, nu-i aşa că poezia există?“ Cam aşa îi scria Emil Brumaru lui Şerban Foarţă în 1977, pe cînd amîndoi aveau 30 şi ceva de ani („Sîntem tineri, sîntem bătrîni?“) şi se aflau la primele cărţi. Astăzi, amîndoi au o operă şi un loc în istoria literaturii, continuă să scrie cărţi şi să fie aceiaşi scriitori rafinaţi şi sofisticaţi, pentru care poezia există cu adevărat, peste tot în jur, deopotrivă în temele mari şi mici, vulgare şi grave, impure şi înălţătoare.
DE ACELASI AUTOR Ce-a vrut să spună autorul Zădărnicie Femeia de pe tavan SF vs comunism De mai bine de un deceniu, ingeniosul şi inepuizabilul Şerban Foarţă („Foarţă trebuie iubit!“ – îi scria Emil Brumaru lui Radu Petrescu) chiar scoate poezie din orice. Din ziare, din pixeli şi fractali, din grafii şi fotografii, din personaje populare (de la Micul Prinţ la Shrek şi prin Mozart) şi obiecte comune (un cliquet, o agrafă, un ceas), din dicţionare şi programe de calculator – din toate acestea, tragi-ludicul poet cu geniu lingvistic s-a inspirat pentru a compune plachete, multe plachete de versuri unice, fără corespondent în literatura noastră. (Emil Brumaru îl îndemna, într-o scrisoare de atunci: „Şerbane, să-ţi intre bine-n cap, trebuie, în următorii doi ani, să-ţi apară măcar cîte o carte!!! Vorbesc serios. Fă tot posibilul, lasă micile orgolii, gîndeşte-te c
