Santajarea proprietarilor de catre vanatorii de terenuri in complicitate cu angajatii comisiilor locale de retrocedare a luat proportii de fenomen. Pretul retrocedarilor a crescut pentru ca si terenurile din jurul marilor orase s-au scumpit. La Cluj si Brasov, sunt zeci de cazuri derulate dupa acelasi tipic. Metoda e simpla: comisiile locale de retrocedare amana la nesfarsit solutionarea cererilor.
Proprietarilor li se cer acte peste acte, pana cand, disperati, acestia incearca sa cada la intelegere cu membrii comisiilor. Ori platesc mita cu banii jos, ori incheie antecontracte de vanzare-cumparare la preturi foarte avantajoase pentru cumparatorii care fac parte din comisiile locale de fond funciar.
Unul dintre aceste cazuri a fost dezvaluit de prefectul din Cluj, Calin Platon. Acesta l-a acuzat pe inginerul agricol al comunei Floresti, Dorin Petrusa, ca i-ar fi santajat pe oameni. „Am dispus amendarea domnului Petrusa cu suma de 30.000 de lei noi si i-am cerut imperativ primarului din Floresti sa il indeparteze pe acesta din comisia de fond funciar”, a declarat prefectul de Cluj. Calin Platon a afirmat ca a primit o serie de sesizari scrise din partea mai multor oameni, care revendica o suprafata de 18 hectare de teren.
Inginerul Dorin Petrusa sustine ca nu putea sa treaca peste prevederile legii pentru a-i improprietari mai rapid pe oameni. Prefectul Platon a declarat ca exista nenumarate plangeri indreptate impotriva lui Petrusa, in care reclamantii afirma ca acesta le cerea bani sau antecontracte pentru terenurile revendicate. Terenurile din Floresti au ajuns sa aiba o valoare de piata extrem de mare.
Acuzat ca a luat 10.000 de euro ca sa grabeasca retrocedarea
Un alt caz de acest fel a fost inregistrat la Jucu. Un barbat, Pavel Lazar, din Targu-Mures, a cerut retrocedarea unei suprafete de aproximativ 95