Constantina Diţă, câştigătoarea maratonului de le Beijing şi recent desemnată Sportiva Anului 2008, va susţine cu o bursă şcolară, de-a lungul celor patru ani de liceu o elevă care provine dintr-un mediu defavorizat. „Şi eu făceam zilnic naveta, mă trezeam de dimineaţă pentru a ajunge la antrenament în Târgu Jiu, apoi la şcoală. Ştiu cât de greu este să lupţi pentru visul tău şi ştiu cât de important este să fie cineva alături să te sprijine”, a spus campioana olimpică, membră a proiectului „Vreau în clasa a noua”, iniţiat de World Vision România.
Cei care doresc să sprijine financiar un copil să-şi continue studiile se pot înscrie prin platforma on-line www.vreauinclasanoua. ro. Costurile lunare necesare susţinerii unui elev la liceu prin acest proiect sunt de 250 de lei. În cazul în care un donator nu poate acoperi întreaga sumă, acesta poate opta pentru plata a minimum 100 de lei, urmând ca organizatorii să strângă fonduri pentru completarea diferenţei. (R.F.)
Constantina Diţă, câştigătoarea maratonului de le Beijing şi recent desemnată Sportiva Anului 2008, va susţine cu o bursă şcolară, de-a lungul celor patru ani de liceu o elevă care provine dintr-un mediu defavorizat. „Şi eu făceam zilnic naveta, mă trezeam de dimineaţă pentru a ajunge la antrenament în Târgu Jiu, apoi la şcoală. Ştiu cât de greu este să lupţi pentru visul tău şi ştiu cât de important este să fie cineva alături să te sprijine”, a spus campioana olimpică, membră a proiectului „Vreau în clasa a noua”, iniţiat de World Vision România.
Cei care doresc să sprijine financiar un copil să-şi continue studiile se pot înscrie prin platforma on-line www.vreauinclasanoua. ro. Costurile lunare necesare susţinerii unui elev la liceu prin acest proiect sunt de 250 de lei. În cazul în care un donator nu poate acoperi întreaga sumă, acesta poate opta pentru plata a minimum 100 de lei, urmâ