Pentru decizia psihiatrului din deceniile trecute, aflat în faţa unui pacient acut, nu exista altă alternativă decât internarea în spital. Familia solicita medicul la domiciliu şi rămânea de obicei surdă la încercările de a institui un tratament acasă, convinsă de imposibilitatea impunerii acceptării lui. Se mai adăuga şi agitaţia contagioasă emanată de psihoză aşa că volens-nolens specialistul completa un bilet de trimitere în spital, de multe ori fără a aştepta un minim accept al bolnavului, pentru cazul când nu era convingătoare periculozitatea crizei. Spitalul gestiona în acest fel majoritatea asistenţei psihiatrice, dar constituia în acelaşi timp un eveniment traumatic de neuitat pentru pacient. (...)
Publicitate Reforma în Psihiatrie a venit, pe lângă aportul comunităţii şi al psihoterapiei, şi cu o facilitate situată între spital şi domiciliu: Centrul de Intervenţie în Criză (CIC) cu rol de tampon, gatekeeper, placă turnată în gestionarea alienării. De el se ocupă un grup de psihiatri de la Timişoara, alcătuit din dr. Ileana-Pepita Stoica, dr. Liana Dehelean, dr. Simona Claudia Tămăşan, psih. Emil Bolcu şi dr. Martin Willems, care publică monografia: INTERVENŢIA ÎN CRIZĂ ÎN SERVICIILE DE SĂNĂTATE MINTALĂ. (...) Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Pentru decizia psihiatrului din deceniile trecute, aflat în faţa unui pacient acut, nu exista altă alternativă decât internarea în spital. Familia solicita medicul la domiciliu şi rămânea de obicei surdă la încercările de a institui un tratament acasă, convinsă de imposibilitatea impunerii acceptării lui. Se mai adăuga şi agitaţia contagioasă emanată de psihoză aşa că volens-nolens specialistul completa un bilet de trimitere în spital, de multe ori fără a aştepta un minim accept al bolnavului, pentru cazul când nu era convingătoare periculozitatea crizei. Spit