Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raioanele din Moldova şi-au tras birou la Bruxelles

Publicat in Adevarul, duminică 17 noiembrie 2013 ·

Autorităţile locale şi producătorii locali din Moldova au acum lojă in capitala europeana. Uniunea Consiliilor Raionale din Moldova (UCRM) şi-a inaugurat pe 13 noiembrie un birou la Bruxelles, pe lângă omologul său român, UCJR (Uniunea Consiliilor Judeţene din România) cu oficiu în Belgia. Astfel, Uniunea Europeana nu mai este ceva îndepărtat şi teoretic pentru o mare parte a cetăţenilor din Republica Moldova. Pe lângă mult speratul succes de la Vilnius pe 29 noiembrie, paşi concreţi sunt întreprinşi întru apropiere şi europenizare.

Acesta este deci un pas real de apropiere şi acces direct la UE pentru autorităţile locale din Moldova. Creată acum un an, UCRM are deja peste 20 de membri. Misiunea economica la Bruxelles în noiembrie a fost condusă de omul de afaceri şi preşedinte al UCRM, Ghenadie Cazacu, însoţit de alţi membri, de presedinţi de raioane şi de producători locali, pentru "stabilirea de contacte economice" şi pentru prezentarea produselor moldoveneşti, de la miere la vin şi fructe uscate. Scopul insasi al federaţiei este unul ambiţios şi anume de "a reprezenta şi promova raioanele din Moldova, atât pe plan intern cât şi extern, constituindu-se întro voce comună a acestora", se spune pe pagina facebook a asociaţiei. Autriotaţile locale nu sunt primele cu oficiu la Bruxelles. În 2012, Academia de Ştiinte a Moldovei şi-a deschis şi ea un birou numit MOST Moldovan Office for Science and Technology, tot pe lângă biroul român de Ştiinţe şi Tehnologii (ROST) de la Bruxelles. Scopul biroului MOST în capitala UE este de a servi drept "interfaţă între comunitatea ştiinţifico-inovaţională din Republica Moldova actorii Spaţiului European de Cercetare". Dirijat de Sergiu Porcescu, doctorand în ştiinţe politice în Belgia, MOST-ul produce şi un Buletin de informare, modest, dar deja la cea de-a 7-a ediţie, deşi trebuie sa marturisesc că activitatea biroului nu est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°