Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Stoica şi Dan Pascariu vor să desfiinţeze sistemul TVA la încasare

Publicat in Adevarul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT) – o organizaţie non-profit care îi are ca membri fondatori, între alţii, pe fostul ministru al Justiţiei Valeriu Stoica şi pe Dan Pascariu, în prezent manager privat la Tarom – cere abrogarea sistemului de TVA la încasare. Normele de aplicare ale acestui sistem au fost aprobate de Guvern la începutul lunii noiembrie şi urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2013.

ARSIT, membră a Taxpayers Association of Europe (Asociaţia Contribuabililor din Europa), a transmis deja Ministerului Finanţelor o scrisoare prin care atenţionează asupra faptului că acest sistem, prin modul în care a fost implementat, nu respectă principiile de neutralitate şi nu aduce reduceri semnificative de costuri pentru agenţii economici. Mai mult, ARSIT a menţionat în această scrisoare că, pentru a reprezenta o facilitate, sistemul trebuia să fie opţional, lăsat la libera alegere a contribuabilului şi nu impus.

Unde-s studiile de impact?

ARSIT a solicitat publicarea rezultatelor studiilor de impact efectuate de Guvern pentru susţinerea introducerii acestei măsuri.

„Până astăzi ARSIT nu a primit nici un răspuns, în schimb Guvernul a adoptat Normele de aplicare, iar Parlamentul - Legea de aprobare. Prin urmare, ARSIT solicită abrogarea sistemului de TVA la încasare în forma în care a fost adoptat prin OG 15/2012, HG 1071/2012 şi Legea 208/2012“, se arată într-un comnunicat al asociaţiei.

Argumente şi contraargumente

Potrivit ARSIT, nu există niciun studiu de impact care să demonstreze beneficiile acestui sistem. „Sistemul nu este un sistem real de TVA la încasare (întrucât dacă factura nu s-a încasat în 90 de zile, TVA tot trebuie colectat şi apoi virat la stat) şi nu respectă principiile de neutralitate a TVA“.

Astfel:

- Pentru contribuabilii mici are loc, practic, doar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 59 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 13 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°