Clubul Sportiv Școlar(CSS) Drobeta Turnu Severin este locul din care au apărut în prim-planul fotbalului românesc nume importante precum Mirel Rădoi, Florin Șoavă sau Dorel Stoica.
Sub bagheta antrenorului pensionat Paul Boiangiu și a fostului component de bază al FC Drobeta, Marian Brihac, pe atunci tinerii Rădoi și Șoavă s-au dezvoltat perfect și au urcat pe culmile performanței.
Școala severineană a luat ființă în anul 1968 și are mai multe secții de sport, printre care handbal, atletism sau înot.
Fotbalul este însă, „vedeta” școlii. Aici învață tainele sportului rege circa 175 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, împărțiți în opt grupe și îndrumați de antrenorii Marian Brihac, Daniel Ispas, Marin Bojin și Alexandru Mladin.
Școala are patru grupe de începători, unde activează cei cu vârste de până la 16 ani, trei grupe de avansați, cu vârste de 16-17 ani și o grupă de performanță, așa numiții Juniori A, care participă în campionatul național de juniori.
„Ideea este ca cei din grupele mai mici să promoveze la grupele de avansați, apoi la cea de performanță și în final, dacă merită și se țin de treabă, să facă pasul spre echipele de seniori din eșaloanele superioare”, explică profesorul Marian Brihac.
Clubul are un trecut „glorios”
Mirel Rădoi, Florin Șoavă și Dorel Stoica sunt exemple elocvente ale produselor de calitate lansate de CSS Drobeta, fotbaliști care au ajuns să joace la cel mai înalt nivel și să îmbrace tricoul echipei naționale.
Mirel Rădoi a jucat 67 de meciuri în naționala României, cu care a participat și la Campionatul European din 2008. De asemenea, actualul fotbalist al lui Al Ain a jucat în Cupa Uefa și Champions League și a câștigat de două ori supecupa României cu Steaua.
Șoavă a strâns 22 de selecții la „națională” și a jucat, printre altele, la Universitatea Craiova, Rapid,