Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un urs brun din Maramureş, monitorizat de WWF, OMORÂT DE BRACONIERI

Publicat in Gandul, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Un urs brun din Marmureş, printre primii din ţara noastră monitorizaţi prin satelit de World Wide Fund for Nature (WWF), a fost găsit mort în localitatea Botiza, scrie site-ul WWF România.

Analizele Direcţiei Sanitar-Veterinare Maramureş (DSV) arată că ursul a fost omorât de braconieri.

Exemplarul omorât, un mascul de 6-8 ani, fusese capturat cu numai două luni în urmă, de reprezentanţii WWF România, care i-au montat o zgardă cu GPS. Monitorizarea ursului timp de doi ani ar fi urmat să ofere date importante despre hrănirea, adăpostul, înmulţirea şi deplasarea speciei între România şi Ucraina.

"De obicei, urşii se împuşcă pentru trofeu, pentru blană. Braconierii au abandonat însă ursul, când au observat că are zgardă cu GPS", a declarat pentru gândul Csibi Magor, director de program WWF România.

El a precizat că ursul a fost împuşcat la mijlocul săptămânii trecute, însă cazul a fost făcut public abia acum, la finalizarea anchetei DSV. "Cei care monitorizează ursul au văzut că timp de două zile nu s-a mişcat, aşa că s-au deplasat la faţa locului. Nici ei nu se aşteptau să găsească ursul mort", a spus Csibi.

WWF continuă monitorizarea urşilor bruni din România

Directorul de program WWF România a precizat că o piedică în desfăşurarea anchetei au pus-o chiar gestionarii fondului de vânătoare unde a fost găsit ursul mort. "Deşi WWF a anunţat fondul de vânătoare, aceştia nu au sunat la poliţie, tot WWF a sunat", a spus Csibi. El a explicat că fondul de vânătoare are obligaţia de a asigura paza animalelor şi de a soluţiona cazurile de braconaj de pe teritoriul acestuia.

Csibi a mai spus că moartea acestui urs ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autorităţi, care să conştientizeze că braconajul este, pentru carnivorele mari, un pericol la fel de mare ca distrugerea habitatului. Directorul de program WWF a precizat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°