Patrick DEVILLE
Femeia perfecta
In romaneste de Stefana Pop si Ioan Curseu, cuvint inainte de Ion Pop, Editura Echinox, Colectia „Literaturile lumii“, Cluj-Napoca, 2002, 134 p., f.p.
Daca am incerca sa extragem actiunea din seriile de obiecte oferite coplesitor de paginile romanelor lui Patrick Deville, grosimea acestora din urma s-ar injumatati. Trama narativa, asadar si personajele, sint „scufundate“ in lucruri, dar fara ca cititorului sa i se ceara aptitudini de scafandru, cautator de perle sau, Doamne fereste, vidanjor pentru a o regasi, pentru a le reconstrui. Lucrurile si fiintele sint, la Patrick Deville, consubstantiale, lor li se confera acelasi statut ontologic, fara ca asta sa implice totusi reificarea, un concept la moda in discursul unei anumite ideologii. In ciuda faptului ca Jérôme Lindon, legendarul editor de la Minuit, plecat dintre noi in urma cu un an, i-a numit pe minuitisti „impasibilii“, putem spune ca unii dintre ei participa la un nou umanism, la formularea sensibilitatii unei noi umanitati careia ii este mai greu ca oricind sa se sustina pe (prin) ea insasi.
Patrick Deville, nascut in 1957, este autorul a cinci romane, primul publicat in 1987. Cu exact opt ani in urma fiecareia dintre datele anterioare, in 1949 si, respectiv, in 1979, s-a nascut si, respectiv, a debutat Jean Echenoz. El, astazi un simbol al Editurii Minuit, constituie un model preeminent pentru textele lui Patrick Deville. Este greu sa stabilesti diferentele, nu asemanarile dintre scrierile lor. Alaturi de autorul Lacului – copios preluat in Le Feu d’artifice, de exemplu, dar si in Femeia perfecta si, prin titlu, chiar in ultimul roman (Echenoz publicase Nous trois in 1992, Patrick Deville publica Ces deux-là in 2000) –, Deville citeste Claude Simon, caruia ii reia anumite stereotipii retorice, este prieten cu Toussaint sau Olivier Rolin